Un punct de vedere

STTL*

Motto: „Pământul deocamdată” l-a primit Când l-am văzut pe domnul președinte Băsescu în pulovăr, aducând un ultim omagiu Poetului Păunescu, mi-am zis că a vrut să lanseze o nouă modă de priveghi, că, dacă s-ar fi dus în blugi și în adidași, ar fi însemnat că-și cere scuze pentru că i-a citit din Raportul lui Tismăneanu.
 

Când colo, nici una, nici alta, mai degrabă ținuta președintelui, care n-a trecut neobservată, s-a vrut, dacă nu o luare în râs, un semnal pentru cei care pot să spună orice, că sunt la adăpost. Mortul nu le mai poate răspunde cu verbul lui coroziv, fiindcă el, Poetul, avea respect numai pentru valori, nu pentru pigmei. Am știut dintotdeauna că Păunescu a avut dușmani, chiar mari, dar niciunul dintre cei care i-au atribuit toate defectele n-a spus că este lipsit de talent, așa cum s-a întâmplat imediat după moartea lui. Este drept că cei care i-au contestat talentul sunt niște nimeni, nu s-au acoperit de niciun merit. În legătură cu existența sau absența talentului, auzindu-i pe contestatarii lui Păunescu, mi-am amintit că Bogdan Duică, care se voia a fi și critic literar, nu-l putea suferi de George Topârceanu despre care spunea în gura mare că nu are talent. Topârceanu, care avea în spatele lui o „operă” recitată prin școli, prin parcuri și cluburi, i-ar fi răspuns chiar așa: „Păi tocmai aici e aici, să faci fără talent ce-am făcut eu… că, cu talent face oricine”. Și ca să știe toată lumea că nu-i supărat pe domnul Duică, a preferat să insulte o maimuță de circ, „roasă-n dos”/ Ce ar semăna cu domnul Duică/ De-ar fi oleacă mai frumos”, punând capac la toată tărășenia. Nici nu a apucat mortul să se răcească de tot că o altă categorie de băgăreți i-au socotit averea și, ca povestea să fie picantă, i-au descoperit alți doi urmași, lângă cei trei legitimi, prilej de întins pelteaua prin tribunale și prin presa mondenă de scandal. Iaca, eu nu mă mai mir deloc că Păunescu are doi copii nelegitimi, chiar s-ar putea să aibă mai mulți, ținuți de mame la secret, din moment ce, după o cercetare serioasă făcută în SUA (ăștia cercetează tot și la ei, și la alții!) s-a publicat o statistică din care rezultă că 30% dintre femei vor să facă copii cu alt bărbat decât cel în posesie pe acte. Probabil e o chestie de gene și sprâncene ca în lumea animală, unde chestiunea transmiterii se rezolvă prin luptă, uneori până la moarte. Mai interesanți sunt contestatarii lui Păunescu, constituiți în ceea ce numim „mișcarea elitistă”, adică a acelora care au tăcut mâlc pe vremea lui Ceaușescu, iar acum zic că au fost opozanții regimului, ba chiar dizidenți, care n-au acceptat sub nicio formă comunismul de tip ceaușist. Retrași prin bodegi și spelunci, opozanții își rumegau ranchiuna, incapabili să producă ceva pozitiv, în afara unei culturi politice de bodegă, fără doctrină, fără program, fără fundamentare teoretică, ceva după ureche, asemenea filistinilor burghezi care făceau o revoltă în genunchi, pe care nu i-a criticat Engels, i-a luat în râs. Pe ai noștri i-a pus în insectarul călduț al neimplicării Herta Müller, posesoarea Premiului Nobel pentru literatură, cu care o samă de nărozi mari și mici se mândresc, pe neîntemeiatul motiv că laureata este nemțoaică din România. Asta-i cam tot așa cum ne lăudăm cu Ionesco, Cioran, Eliade, care aparțin altor culturi; cum se spunea despre filmul „Dacii”, că este pe jumătate românesc: caii noștri și artiștii lor. Toată floarea cea vestită dâmbovițeană, în frunte cu Liiceanu, care a ieșit cel mai șifonat din dialogul cu Herta, s-a arătat generoasă în aplauze atunci când ar fi trebuit să mârâie ori să tacă cu înțeles, îndeosebi pentru observația justificată, de altfel, că intelectualitatea românească nu s-a remarcat prin opoziție și dizidență. Străfulgerați de profunzimea zicerilor nemțoaicei, niciunul dintre participanții aplaudaci nu i-a zis, în glumă măcar, că premiul oferit generos are o tentă politică, reflectând realități „comuniste” din est, ceva la modă, irezistibil pentru cei din juriu, asemenea unei bucăți de ficat pentru un dog german, fiindcă, dacă, spre exemplu, ar fi scris Herta despre boșimanii din Namibia, fostă colonie germană, cine îi mai dădea ei premiul cel mare? De ce au aplaudat românașii noștri școliți când li s-a dat un pumn în figura lor de anticomuniști și dizidenți? Din umilință și servilism, amintindu-mi de aceeași atitudine servilă a bucureștenilor care, pe 6 decembrie 1916, la intrarea trupelor germane în Bucureștiul cucerit de feldmareșalul Makensen, aplaudau pe cuceritori, stârnind disprețul invadatorilor. Tot o nemțoaică, mai mare, de care trebuie să te temi, un fel de Bertha cea Grasă, ne-a tras binișor de urechi, chiar la noi acasă, că, adică, cum nu recunoaștem noi validitatea Pactului Ribbentrop-Molotov și nu încheiem Tratatul de frontieră în Republica Moldova? Ei, uite așa, de aia! Dizidenții Hertei care și-au vărsat lăturile pe scrisul lui Păunescu au început a pricepe că Păunescu mort e mai periculos pentru ei decât atunci când era viu și că vor fi urmăriți de stafia poetului social, militant și patriot până la mormânt. De altfel, Poetul a fost răzbunat de miile de oameni care l-au privegheat și l-au condus la mormânt, la care se adaugă zecile de mii de oameni din toată țara, privitori îndurerați la televizor! I se reproșează (există o voluptate a împroșcării cu noroi) că a crezut în ideologia comunistă, contribuind prin întreaga sa activitate culturală și social-politică la menținerea regimului Ceaușescu. Mulți, foarte mulți, au crezut în posibilitatea de a construi o societate dreaptă, dar puțini, foarte puțini, au fost cei care și-au asumat apartenența la ideologia comunistă după evenimentele din decembrie 1989. Păunescu nu a abdicat de la concepția sa politică, iar acuzația prinsă în formula demolatoare „poet de curte” lasă loc oricând la discuții. Oare celor care-l tămâiază pe Băsescu pe la televizor li se poate spune „lăudători de curte”? Toți cei care au vrut să facă ceva pentru semenii lor, indiferent de regimul politic și de timpul istoric, au fost nevoiți să colaboreze cu puterea politică. De această colaborare nu au fost scutiți nici intelectualii români din Bucovina. Într-un regim totalitar, în care până și licuricii primeau lumină de la partid, Păunescu a avut curajul ca, prin poezie, proză, ziaristică și Cenaclul „Flacăra”, să umanizeze ideologia dominantă, reușind să atașeze la bățoasa linie a partidului și niște sentimente de milioanele de participanți în săli, piețe și pe stadioane la „întâmplările” Cenaclului. Dacă a recunoscut și promovat valorile, dacă a îndemnat la trăire românească (Mai ești om un pic/ Altfel nu se poate) și l-a trimis pe Moș Gerilă după Moș Crăciun, Păunescu are dreptul la un loc în cămara sufletului românesc. ION CERNAT *STTL, inscripție latină înscrisă între cele patru brațe ale crucii, prescurtare de la „urarea” Sit tibi terra levis (Să-i fie țărâna ușoară!)

Print Friendly, PDF & Email

Admitere USV

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: