Proiecte culturale academice moldovenești în secolele XIV-XVI

Scriitorul Valentin Talpalaru demonstrează, în Academia de la Suceava și Schola latina din Cotnari (Editura „Opera magna”, Iași, 2010), pe baza unei ample investigații făcute în cadrul unui proiect european, că aceste instituții au existat și au fost cu adevărat academice, prin concluziile sale ferme contracarând disputele pro și contra anterioare.

 

Școala din timpul lui Alexandru cel Bun, la care, din entuziasm, făcea referire Gh. Asachi, viza o tradiție, căci – argumentează cercetătorul – de atunci ,,autoritatea statală va fi filtrată prin decizia bisericii, iar prerogativele sale juridice sunt transferate în bună măsură clerului”; în cazul unor evenimente anume, „Biserica era desemnată să intervină”; unele decizii trebuia să primească acordul Patriarhiei de la Constantinopol; la peste o sută de ani conținutul teologic al activității juridice al școlii este afirmat de D. Cantemir, iar cel teologic este indicat de prezența lui Grigore Țamblac, ilustrul predicator; diverse acțiuni/măsuri (între altele, stabilirea și ungerea capilor bisericii după model teologic) dovedeau eforturile „Patriarhiei de a menține sub control biserica ortodoxă din Moldova, care dădea evidente semne de autonomie”. Alte condiții de bază pentru existența școlii erau încadrarea cu cărturari la conducerea mănăstirilor Neamț și Bistrița, existența bibliotecilor acestora, atestarea, pe bază de documente, a unei „galerii” de slujitori (copiști, grămătici/profesori de slavonă, latină, muzică, unii urmând cursuri la universități din Polonia și nu numai; copiștilor li se datorează și numeroasele colecții de cărți religioase ilustrate artistic). Într-o etapă următoare a apărut școala de la Putna, una dintre cele mai puternice din estul Europei, care avea retori și redactori de cronici „menite să glorifice epoca lui Ștefan cel Mare și Sfânt”, ale căror realizări mari au fost continuate de Eustatie și Lucaci în sec. al XVI-lea ș.a. O concluzie importantă a semnatarului cărții: „Nu se poate vorbi de o grupare de tipul celei de la curtea lui Alexandru cel Bun, nici ca densitate, nici ca autoritate dar, judecând prin prisma efectelor, Școala de la Putna iese din canoanele unei școli de copiști sau gramatici, răspândite în epocă”. Înființarea Scholei latina de la Cotnari a fost hotărâtă (și atestată) – ca „o expresie evidentă a unor necesități sociale” – de Despot Vodă în 1561, pentru a continua și ridica pe o treaptă mai sus o alta existentă la Hârlău. Contraargumente aduse unei păreri opuse adevărului sunt următoarele: în 1588, catolicilor interesați de învățământul din Moldova, Petru Șchiopul le recomandă drept spațiu de investigare Cotnarii, unde există „un cuib de protestanți”, care nu putea fi altul decât al continuatorilor Scholei latine; după alți 11 apare scris numele unui profesor după cel al lui Iohann Sommer; ulterior, mulți tineri sunt trimiși să-și continue cursurile la Lemberg (la Cotnari fiind numai cursul inferior, corespunzător gimnaziului); ecourile acestei școli se prelungesc și după 1600; Schola a fost înregistrată și pentru intenția de a constitui o bibliotecă după modelele europene cunoscute de Despot, care în adolescență își petrecuse mulți ani în Biblioteca Vaticanului; în unele scrieri ale sale, Sommer îl evocă pe Despot ca umanist și pasionat de lectură; există o listă cu cărți (manuale ș.a.) circulând în Moldova. În loc de concluzii din finalul Academiei… consolidează pledoaria. Cartea, de format academic, ilustrată adecvat, având 268 de pagini, o addenda și o bogată bibliografie selectivă (5 pagini), este prefațată de cunoscutul prof. univ. dr. Traian Diaconescu, care pe ultima copertă își rezumă aprecierile de specialist: „Autorul acestei cărți este un scriitor consacrat și un cercetător eminent. Micromonografia de față, redactată cu rigoare și fervoare, ne îndeamnă să reconsiderăm sine ira et studio controversata domnie a lui Despot Vodă și ne ajută să înțelegem mai bine paradigma europeană a proiectului său cultural. Această carte luminată de logos, ethos și pathos îmbogățește istoriografia contemporană și îl definește pe Despot Vodă ca un precursor și strateg al integrării noastre în mișcarea de rotație a culturii europene”.