Gestul pe care l-au făcut pentru satul natal se constituie într-un ,,modest, însă arzător omagiu, prinosul nostru de statornică iubire și prețuire, împreună cu urările de dăinuire în eternitate și de propășire a spiței ropcene…”, precizează, în loc de prefață, autorii. Este o carte aniversară, presărată cu multe date, confirmate de o serie de documente cercetate în arhivele care s-au mai păstrat și studiate cu grijă. Lor li se alătură, cu duioșie și lacrimi, amintirile unor locuri marcate de istorie și adâncă tradiție, dramele și bucuriile ropcenilor din timpuri mai îndepărtate și până în zilele noastre. Ideile, interpretările și unele comentarii sunt susținute de citate, reproduceri, extrase și traduceri, hărți și fotografii. Este realizată o discretă unitate între istorie și literatură, pentru că partea a II-a conține povestiri și descrieri emoționante: ,,Calvarul unui colț de rai”, ,,Bunicul”, ,,Ningea în toată Bucovina”, ,,Scrisoare mamei”, ,,Sârma” etc. Ca o prelungire a ideilor din cartea amintită, la puțin timp după apariție, prof. Emanoil Rei vine cu un nou volum de proză scurtă, Destine bucovinene, Ed. Alfa, Iași, 2010. Autorul este cunoscut și din primele sale cărți, ,,Surâsul lacrimii” și ,,Bucurii spulberate”, ca un povestitor talentat, sensibil și priceput mânuitor al limbii române. În ,,Cuvânt înainte”, Emilian Marcu are dreptate când afirmă printre altele: ,,Această nouă carte, «Destine bucovinene», scrisă cu har și împlinită temeinic, așa cum îi stă bine unui bucovinean autentic (…), ni-l prezintă pe Emanoil Rei ca demn descendent dintr-o lume aproape astrală, a satului bucovinean, din acel univers în care lumea are un ritm al vieții cu totul special (…), autorul știe să «citească» din sufletul bucovineanului, mereu demn, mereu egal cu sine, cu faptele sale, dar și cu datinile și obiceiurile sale…” Stilul indirect liber, descrierile, dialogurile controversate și, mai ales, portretele sunt doar câteva dintre trăsăturile ce accentuează dramatismul din povestirile: ,,Pe urmele lui tata”, ,,Prețul demnității”, ,,Discriminare”, ,,Cer natal” etc. Nu lipsește nici umorul, care se degajă din unele texte, de asemenea, lirismul lor. Cele două cărți reprezintă o frumoasă realizare, rod al unor pasiuni și dorințe de a exprima adevăruri morale și psihologice, cu mesaj educativ. Ele invită la lectură, meditație, dialog și similitudini cu timpurile actuale. Prof. FLOAREA TOFAN
De curând, a văzut lumina tiparului o interesantă carte, Vetre strămoșești – Ropcea, un sat din Bucovina, la a 560-a aniversare, Ed. George Tofan, Suceava, ai cărei autori sunt Dragoș Olaru și Emanoil Rei, fii ai satului.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii