E veche de când lumea. Antichitatea și Evul Mediu au cunoscut răzbunări crude ale zeilor, numeroase conflicte, confruntări, bătălii celebre, războaie sângeroase între ginți, triburi, popoare, al căror casus belli a fost o critică ofensatoare. La români, critica pare să aibă conotații mai belicoase decât aiurea, principalele sinonime fiind „a dezvălui lipsurile, greșelile, defectele”, cu o anumită doză de răutate, invidie, a cârti, a cârcoti, a face observații, a avea rezerve…
Ține de firea noastră „iute la mânie”, „degrabă vărsătoare de sânge nevinovat”, de gâlceavă. Dar nu cu alții, ci între noi. Polemica, discuția în contradictoriu, analiza contrariilor, ca metode socratice și carteziene de aflare a adevărului n-au căutare decât în actul laic de judecată și în măiestria pedagogică. Spațiul public al ultimelor două decenii este pur și simplu infectat de alergia cu pricina, de replici bățoase, dueluri dialogice mânios-revendicative ori de dojeneli părintești ale tătucului către fiii săi de suflet și de politică. Morbul provoacă sciziuni, ruperi de alianțe, uniuni, coaliții, partide, spargeri de cumetrii și găști, denunțare de tratate și contracte, iar în familie bagă mintenaș divorțul. Una-două, „ba pe-a mă-tii!”.
O mulțime de zicători și proverbe ne ajută să înțelegem mai bine fenomenul social: a băga zâzanie, a încălzi șarpele la sân, a avea gură spurcată, limbă ascuțită, a căuta pere pe răchită sau nod în papură. Așa că, după paremiologie și tradiții, nu e cinstit, nici moral să critici. Pui gaz pe foc. Pe vremuri se vorbea de necesitatea criticii, a autocriticii, de critică constructivă, iar spiritului critic, filosofic vorbind, i s-au dedicat studii celebre. Proletcultiștii i-au închinat și ei versuri în ton cu „indicațiile de partid”: „Dai în mine, dai în țară,/ Dai în fabrici și ogoară”. O replică târzie vine de la CSAT: tonomatele și mogulii „vulnerabilizează” prin critică siguranța națională. Însă, odată învinovățite mass-media că, dând în vileag dedesubturile puterii, șubrezesc statul român, s-au trezit din letargie mecanismele de apărare a libertății de exprimare și a dreptului la opinie, iar partidele de opoziție au marcat puncte importante, atât în țară, cât și în afară. Așadar părerile altora, dacă diferă de ale celor de la putere, miroase a trădare de neam și țară, devin suspecte, dușmănoase, uitându-se principiul latin audiatur et altera pars. Se înțelege de ce nu suntem în stare să lucrăm în echipă, să acceptăm la masa discuției aproapele, să conlucrăm în scopuri majore. În genere, cam asta ne diferențiază de națiunile civilizate. În schimb, vorba dulce mult aduce, iar a cânta în strună ne unge la inimă.
Comentarii