Trenul foamei

…Și după ’89, trenul Iași-Timișoara, cu opriri în câteva stații importante ale județului Suceava, a mai fost numit, o vreme, „trenul foamei”. Recent mi s-a întâmplat să călătoresc din nou cu acest tren, vreme de multe ore, în compartimente mai puțin „aduse la zi” decât ale altor garnituri (cele spre București, bunăoară). Iar într-un rând, după o mulțime de alte subiecte, pe când pensiile nu fuseseră încă „salvate” de CCR, dar nici nu se dispuse majorarea TVA, unul dintre cei 8 călători ai compartimentului oftă, cu un fior de teamă: „O să vină altă revoluție!”…

 

Apoi, cu argumente mai tari sau mai șubrede, ne puserăm cu toții să dezbatem chestiunea, ca într-un ad-hoc consiliu de securitate națională. C-o fi, că n-o fi. Până la urmă, după mai mult de un ceas, s-au veștejit pe rând toate argumentele „pro” (revoluție). Primul ar fi fost că, de fapt, nimeni dintre vorbitori n-o dorea. După aceea deveniră contraargumente tocmai pensionarii (luați la grămadă și separat, după nivelul pensiilor), bugetarii (dimpreună și separat, după soiurile lor), lefegiii la patron (cu lefuri mari, mici, mai la gri, mai la negru), asistații (în drept și în nedrept), tinerii (de-acasă și de peste), neslujbașii (șomeri ori pălmași la negru), patronii (după mărime), politicienii (după culori) etc. Erau deja prea multe categorii, cu tot felul de interese, cu tot felul de orizonturi, cu tot felul de socoteli clare ori închipuite, cu minus și cu plus. Așadar, „consiliul” decise: n-o fi!