Cadre și elevi ai Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi Fălticeni au participat ieri la manifestări prilejuite de sărbătorirea Zilei Eroilor. Întreg personalul unității și elevii jandarmi au participat la primele ore ale zilei la programul organizat la sediul unității cu acest prilej: arborarea Drapelului Național, prezentarea semnificației Zilei Eroilor, săvârșirea serviciului religios închinat eroilor patriei, păstrarea unui moment de reculegere.
La nivelul județului, au fost implicați în activitățile organizate și elevi din cadrul Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi Fălticeni care s-au constituit în subunități pentru defilare și gardă la monumentele din Suceava, Fălticeni, Liteni, Boroaia și Bogdănești.
Începând cu ora 12, un pluton de elevi și cadre ale școlii au participat alături de membri ai comunității locale și județene și reprezentanți din domeniul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale la ceremonia depunerii de coroane și jerbe de flori la monumentul „Bucovina înaripată” din Suceava.
În municipiul Fălticeni, manifestările au început la ora 13.30. Elevii jandarmi au asigurat garda la monumente, au constituit garda port-drapel și două plutoane au defilat alături de reprezentanți din cadrul Detașamentului de Pompieri din Fălticeni.
De la ofițerul de relații publice a Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi Fălticeni am mai aflat că ieri cadrele unității s-au gândit și la copiii din Centrul de Plasament „Sfântul Gheorghe” Dolhasca, unde au oferit daruri.
























Comentarii