Plăți complementare pentru crescătorii suceveni de ovine și caprine

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Suceava informează că, în perioada 28 aprilie-31 mai 2010, crescătorii de ovine și caprine pot solicita plata națională directă complementară pentru sectorul zootehnic.

 

Directorul coordonator al instituției sucevene, Angela Coroleucă, face cunoscut că, pentru a beneficia de prima pe cap de animal, producătorul are obligația îndeplinirii mai multor condiții. Astfel, efectivul din exploatație trebuie să fie de minimum 50 de capete de ovine femele, respectiv de cel puțin 25 de capete de caprine femele, vârsta acestora nedepășind 1 an până la data de 31 martie a anului în care se face solicitarea primei. Totodată, la data depunerii dosarului, efectivul pentru care se cere sprijinul financiar al statului trebuie să fie înscris în Registrul național al exploatațiilor și, obligatoriu, de menținut în exploatație, la adresa menționată în cerere, în perioada 1 iunie-31 august 2010.
„Este important de menționat că, începând cu anul 2010, dacă în urma verificărilor se constată diferențe între numărul animalelor solicitat la plată și numărul animalelor eligibile, se aplică reduceri sau excluderi de la plată. În cazul în care diferența dintre numărul animalelor solicitate și numărul celor determinate este mai mică sau egală cu trei, nu se aplică nicio penalizare”, spune șefa APIA, precizând că valoarea plății se stabilește după finalizarea campaniei de adunare a cererilor.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: