Acțiune de ecologizare

„Ne pasă și ne implicăm”

„Nepăsarea costă mai mult decât implicarea” cred elevii de la Școala „Grigore Ghica Voievod” din Suceava
 

Școala cu Clasele I-VIII Nr. 7 „Grigore Ghica Voievod” Suceava a participat, vineri, la igienizarea și ecologizarea spațiilor verzi din jurul școlii, amenajarea grădinilor și a altor spații din împrejurimi, precum parcul cartierului Ițcani și zona „Pasarelă”. Toate acestea s-au desfășurat în cadrul programului „Lună… într-o săptămână!”, inițiat și coordonat de Consiliul Județean Suceava, Programul „Paștele în Bucovina” în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean și Primăria Suceava cu care avem o legătură strânsă și care ne-a pus la dispoziție materiale necesare acțiunii. Obiectivul general: realizarea curățeniei de primăvară!
Copiii, care nu se află la prima acțiune de acest gen, au răspuns cu bucurie apelului nostru, al îndrumătorilor, conștienți fiind că nepăsarea costă mai mult decât implicarea. Cu voioșie s-au înarmat cu instrumentele necesare, bucuroși că vremea bună le e parteneră pentru o cauză nobilă. S-au constituit echipaje cu elevii de gimnaziu ce s-au deplasat în locuri diferite împreună cu diriginții și profesorii de la clase.
Ca urmare, ecologizarea reprezintă o activitate care trebuie să contribuie la păstrarea valorilor mediului înconjurător, a sănătății populației și a unui cadru de viață civilizat.
Această acțiune, înțeleasă, în general, ca activitate de salubrizare, are în vedere realizarea și menținerea igienei unei așezări (urbane sau rurale), de care depinde, în bună măsură, calitatea vieții populației. Așa cum s-a arătat, ecologizarea/salubrizarea localităților, ca parte componentă a serviciilor de gospodărire, previne poluarea mediului și preîntâmpină îmbolnăvirea populației. Cu toții am înțeles acest mesaj și am pășit cu ambiție într-un ambient plăcut și un mediu curat. Mulțumim tuturor partenerilor și participanților pentru implicarea exemplară. (Prof. CORINA STAVNIC)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: