În județul Suceava există zone în care fenomenul de degradare a terenurilor este foarte activ, cu deplasări de teren, eroziuni ale solului, multe din acestea fiind improprii culturilor agricole, informează Inspectoratul Teritorial pentru Regim Silvic și Vânătoare (ITRSV) Suceava.
Potrivit unei analize a instituției sucevene, în acest context pot fi amintite localitățile Ciprian Porumbescu, Bălăceana, Todirești, Vulturești, Dolhasca și Salcea, pe a căror rază s-au identificat cele mai întinse suprafețe de terenuri degradate.
„Ameliorarea terenurilor degradate prin lucrări de împădurire este o acțiune de mare actualitate, la nivelul județului Suceava terenurile degradate și neproductive deținând, însă, o pondere relativ mică comparativ cu județele învecinate Botoșani, Neamț sau Iași. Fenomenul de regenerare a pădurilor este sprijinit prin promovarea și protejarea regenerărilor naturale, astfel încât, pe lângă obținerea unor arborete apropiate de compoziția naturală fundamentală, cheltuielile cu împădurirea să fie reduse cât de mult posibil”, se subliniază în studiul ITRSV.
Inspectoratul Teritorial pentru Regim Silvic și Vânătoare Suceava a monitorizat împădurirea a peste 250 de hectare în 2006, a 51,5 ha – în anul 2007, a unei suprafețe de 79 ha – în 2008 și de 209,21 ha (190 ha de împăduriri integrale și 19,21 ha de completări) – în anul 2009. Este vorba despre un total de 590 ha, lipsa puieților forestieri fiind, aflăm, principalul impediment în calea atacării unor suprafețe mult mai mari.
În perioada 2006-2009 au fost împădurite 590 ha, lipsa puieților forestieri fiind principalul impediment în calea atacării unor suprafețe mult mai mari
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii