Astăzi, municipalitatea suceveană sărbătorește o nouă serie de cupluri de aur. Ceremonia are loc în sala de ședințe a Consiliului Local, urmând a fi aniversate 15 perechi care au împlinit 50 de ani de la semnarea actelor în fața ofițerului stării civile.
„Este un gest de recunoștință, de respect din partea primăriei, a primarului, a Consiliului Local, pentru cei care au fost modele în comunitate și în familie”, evidențiază primarul Ion Lungu. El a ținut să menționeze că, din anul 2004, de când este la conducerea administrativului, autoritățile locale au felicitat mai mult de 400 de asemenea longevive cupluri.
„Am sărbătorit peste 400 de cupluri de când sunt primarul municipiului Suceava. Este vorba despre o dovadă de respect pentru cei care sunt cetățeni exemplari pentru orașul nostru, din toate punctele de vedere”, relevă Ion Lungu. El va oferi perechilor semicentenare diplome de fidelitate și buchete de flori, după care se va ciocni o cupă de șampanie. La manifestare vor participa membri ai executivului, consilieri locali și invitați din partea sărbătoriților.
De când este primar al Sucevei, Ion Lungu a sărbătorit peste 400 astfel de cupluri
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii