Strada mare

S-a întâmplat ca, în weekend, să ajung într-un mare centru comercial al Sucevei (dintre cele ridicate în locul unei fabrici de odinioară), la o oră pe care, „din principiu” (din obișnuințe mai ales…), o consideram nepotrivită pentru cumpărături sau pentru plimbări, o oră târzie despre care gândeam că mulți ar savura-o în tihna casei. Dar am constatat că, în vreme ce târgul părea aproape pustiu, nu doar tineretul (pe care oricum îl excludeam din „ecuație”) preferă un astfel de loc la ora aceea, ci oameni de toate vârstele.

 

Unii gonind printre rafturi și împingând cărucioare grele (încă o dovadă că recesiunea nu-i pentru toți valabilă), alții plimbându-se calmi pe aleile dintre magazine (adevărat: luminate, fără noroi, fără gropi, fără a risca să ajungă în fața unui autovehicul), chiar în ținute foarte elegante (niște „șmecheri” chiar remarcară, trecând pe lângă un grup, cu o ironie nu departe de plauzibil: „Ăștia-s înțoliți ca pentru nuntă!”), alții zăbovind în restaurante. Etc. Fără îndoială, totul părea a fi într-o notă absolut firească, știrbită însă, pe alocuri, de imaginea de muzeu straniu pe care o ofereau destule magazine: bine luminate, pline de mărfuri, însă cu vânzătoare triste pe care niciun mușchi nu le ajuta să-și mai susțină, târziu, zâmbetul profesional. Și care, de la distanță cuprinzându-te în priviri, mai întâi cu o subțire speranță, te părăseau lăsând ochii în jos de îndată ce experiența le șoptea că nici tu nu le vei călca pragul, că nu merită să se ridice nici pentru tine. Iar în jur, lumet trecând șuvoi, înainte și înapoi, așa cum bătrânii povestesc plimbarea duminicală pe Strada mare.