Potrivit Poliției județului Suceava, în perioada martie-iunie 2008, Grigore N., de 48 de ani, din comuna Mălini, administrator al unei societăți comerciale din Poiana Mărului, Mihai N., de 45 de ani, din comuna Boroaia, administrator al unei societăți comerciale din Boroaia, Petrea G., de 35 de ani, din comuna Mălini, administrator al unei societăți comerciale din Cornu Luncii și Vasilică A., de 37 de ani, din orașul Comănești, județul Bacău, administrator al unei societăți comerciale din Palanca, județul Bacău, au procurat, falsificat și pus în circulație documente cu regim special pentru transportul materialelor lemnoase, facturi și chitanțe fiscale, pe care le-au folosit pentru justificarea provenienței unei cantități de 1.483,62 mc de material lemnos, în valoare totală de 325.619 lei, comercializat de societățile administrate.
La desfășurarea activităților infracționale au participat și Sorin P., de 54 de ani, din comuna Tarcău, județul Neamț, precum și Mariana N., de 35 de ani, din comuna Boroaia, care, de asemenea, au procurat, falsificat și pus în circulație documente fiscale. Infracțiunile au fost săvârșite în scopul sustragerii de la plata impozitelor și taxelor datorate statului de către societățile administrate de cei mai sus numiți, prejudiciul total cauzat fiind de 52.100 lei.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni a confirmat rezoluția de începere a urmăririi penale față de persoanele în cauză, în sarcina suspecților fiind reținute 18 infracțiuni prevăzute de Codul penal și de Legea nr. 241/2005.


























Comentarii