În ultima etapă a sezonului regulat al Seriei A a Campionatului Național de handbal masculin, formația Liceului cu Program Sportiv din Suceava a întâlnit pe teren propriu echipa LPS Roman, ocupanta locului secund în clasament. Evoluând cu mare încredere, sucevenii s-au impus la final cu scorul de 33-30 și au făcut schimb de locuri în clasament cu adversarii lor.
Pentru elevii profesorului Petru Brândușe urmează două turnee decisive pentru calificarea la turneul semifinal, acolo unde acced doar primele două clasate, turnee ce vor avea loc în perioada 10-13 martie și 25-27 martie. Din lotul echipei de handbal masculin juniori I a LPS Suceava fac parte jucătorii: Mădălin Petrasciuc, Iulian Marțolea, Tudor Păcurari, George Furdui, Ștefan Becica, Gabriel Păcuraru, Ștefan Câmpan, Marian Camilari, Cristian Iriciuc, Marius Bahan, Cezar Lucaci, Dan Negrușeri, Dorel Arnăutu și Adrian Velehorschi.
„A fost un joc bun, însă greul abia acum urmează. Dacă nu pierdeam acasă meciul cu CSȘ Bacău, acum eram pe primul loc și am fi putut organiza primul turneu din finalul sezonului la Suceava. Oricum, echipele aflate în seria noastră sunt de valori apropiate și după primul turneu se va ști cine merge la turneul semifinal. Noi avem șansa noastră și ne vom lupta pentru a ajunge în penultima fază a Campionatului Național”, a declarat antrenorul echipei de handbal masculin juniori I a LPS Suceava, Petru Brândușe.



























Comentarii