În primăvara anului 2009, a ieșit de sub tipar la Editura Mușatinii din Suceava una din operele fundamentale ale culturii noastre populare. Este vorba despre Botanica poporană română semnată de S. Fl. Marian. Din masiva lucrare, a apărut deocamdată volumul I (A – F) – 699 p., celelalte două, de proporții asemănătoare, fiind finalizate și predate celor în drept pentru a fi tipărite, să sperăm, într-un viitor cât mai apropiat.
Până să vadă lumina tiparului, opera aceasta a parcurs un „traseu” pe cât de îndelungat, pe atât de zbuciumat. S. Fl. Marian a început să adune materialul documentar încă de prin anii 1862-1863, de pe vremea când era elev la liceul sucevean. A trudit la ea cu o consecvență rar întâlnită mai bine de 40 de ani și încă nu-i pusese punct (se înțelege că, în paralel, lucra și la celelalte numeroase opere ale sale). Tematica însăși e de așa natură. Mai afla câte ceva interesant despre una sau alta dintre plantele avute în vedere și adăuga cu conștiin-ciozitate noile informații la tezaurul deja adunat. Dovadă stau adno-tările de pe filele de manuscris. În cele din urmă a rezultat o lucrare fără egal în folcloristica noastră „o adevărată enciclopedie de cultură populară, un tezaur în adevăratul înțeles al cuvântului”, după aprecierea redactorului cărții (p. 8). Din păcate, pe autor l-a prins sfârșitul vieții fără a fi reușit să-și împlinească visul de a o vedea și tipărită. A publicat doar mici părți din ea în diferite reviste din țară. Peste puțin timp, fiul său, Liviu Marian, a intenționat să-i împlinească postum dorința. După cum precizează Leca Morariu în conferința Simion Florea Marian rostită la Radio București în 26 februarie 1944 (textul a apărut ulterior în revista Altarul Banatului din Timișoara nr. 1-6/1946, p. 19 – 22), în octombrie 1907, deci după doar câteva luni de la moartea ilustrului său părinte, Liviu Marian îl informa pe Artur Gorovei că pregătirea pentru tipar a materialului acestui „op monumental” este „aproape gata” și cuprinde „vreo opt volume”, din care șase sunt „isprăvite și ordinate chiar”. Din păcate însă, lucrurile nu au evoluat după dorința lui. Nu mult după aceea, au intervenit evenimentele provocate de izbucnirea Primului Război Mondial, din care cauză, asemeni altor intelectuali bucovi-neni, Liviu Marian s-a refugiat în Basarabia. A rămas la Chișinău apoi toată perioada interbelică și puțin după izbucnirea următorului război, când a fost nevoit să plece din nou în refugiu (în Oltenia, de data asta). În acest context, boala de care suferea i s-a agravat și a decedat în 1944, așa încât Botanica a rămas la Suceava tot în stadiu de manuscris. La rândul său, nici profesorul Mihai Cărăușu, ginerele lui S. Fl. Marian, n-a reușit să împlinească ceea ce el considera o datorie morală față de marele folclorist și față de cultura română. Intenții de editare a lucrării au existat apoi chiar și din partea câtorva specialiști în domeniu. După ce au văzut însă manuscrisul, intuind volumul imens de lucru necesar pentru a o da la lumină, entuziasmul le-a scăzut și, practic, nu au înfăptuit nimic concret în acest sens. Și iată că, după mai bine de un veac de la moartea autorului, s-a ivit omul providențial pentru ducerea la îndeplinire a acestui vechi deziderat, autentic act de cultură de interes național. Este vorba de prof. Aura Brădățan, custodele Casei Memoriale „S. Fl. Marian” din cadrul Complexului Muzeal Bucovina. Ea a trudit câțiva ani buni pentru a încredința tiparului această capodoperă a etnobotanicii românești.
Și, după cum se vede, a meritat efortul. În final, a rezultat o lucra-re care impresionează nu numai prin dimensiuni (în total – peste 2000 de pagini format A/4) și prin condițiile grafice de excepție (cel puțin așa arată primul volum), cât mai ales prin felul cum a fost gândită de autor și finalizată de redactor. Textele, ne referim cu prioritate la cele culese de S. Fl. Marian, respectă particularitățile fonetice și lexicale ale graiurilor din care provin. Era unul dintre criteriile pe care l-a urmat consecvent în întreaga lui activitate de folclorist. În legătură cu aceasta, în 1873 el mărturisea: „Ca culegător al acestor balade, am crezut că sacra mea dătorință e să le întorc poporului din a(l) cărui sin le-am adunat, așa precum le-am auzit de la dânsul, fără să schimb vestmântul lor original; și această dătorință am căutat s-o împlinesc cu cea mai mare scrupulositate”. La rândul său, prof. Aura Brădățan a respectat întru totul această concepție a lui S. Fl. Marian. După cum mărturisește ea, „Nu au fost operate modificări în text; nu am omis nimic, nici chiar denumirile licențioase ale plantelor, întrucât nici părintele Marian nu le-a evitat…” (p. 11).
Ce găsește cititorul în lucrare? Cum e și normal, face mai întâi cunoștință cu plantele incluse în volum. Atenția îi este atrasă înainte de toate de câte cel puțin o fotografie pentru fiecare plantă în parte. Este vorba de fotografii color, de o foarte bună calitate, pentru a căror realizare au fost utilizate mijloace tehnice dintre cele mai performan-te. Bineînțeles că pe vremea lui S. Fl. Marian, așa ceva era cu totul imposibil de realizat. Deci, în această privință, meritul revine în întregime prof. Aura Brădățan. De o mare valoare documentară este și imaginea primei pagini de manuscris care însoțește textul. Datorită acestor modalități vizuale, cititorul își poate forma o impresie grăitoa-re despre calitățile profesionale ale autorului: ordine în ce privește așezarea textului în pagină, grija pentru acuratețe și lizibilitate, selecția informațiilor oferite, modul exemplar de exprimare etc.
Găsește apoi informațiile necesare în legătură cu plantele respective: „denumiri în limba latină, uneori și-n germană, denumiri populare din toate zonele etnofolclorice românești, descrierea plantei, locul unde crește, datini, credințe, obiceiuri, legende, doine, proverbe, zicători, descântece, vrăji, farmece, întrebuințări casnice, rețete de medicină umană și veterinară, rețete cosmetice și culinare, descrieri de jocuri și jucării etc.” (p. 8).
Fiecare din cele peste 520 de capitole din Botanica poporană română cuprinde două părți distincte: o primă parte se referă la rostul plantei respective pentru viața practică a oamenilor. Așa, de exemplu, „Brândușa și laptele cânelui se întrebuințează la făcut oauă împestrite, și anume: cu laptele cînelui se fac ouăle galbine… Cu brândușa fiartă se fac oauăle roșii foarte frumoase” (p. 251), iar „Rădăcina de brustur e bună de vătămătură, de umflături, de trântitură, de strânsură și de durere de cap… În unele părți din Moldova se pisează mărunt, se amestecă cu oțet și cu usturoi și apoi se pune unde s-a lăsat vătămătura. Doftoria aceasta trage vătămătura unde vrei și omul scapă de durere” (p. 279).
În unele cazuri, aceleași plante au utilizări diferite în diferite părți ale țării. Iată ce aflăm, de exemplu, despre avrămeasă și crestineasă:
„Când se întâmplă mulți morți și nenorociri în casă sau când copiii se sparie prin somn, atunci româncele din Banat afumă casa cu ele, în credință că ajută mai mult decât rugăciunile preotului.
În Iași se afumă cu avrămeasă pentru răul copiilor, spaimă, lipitură și vânturi rele.
În Tecuci se afumă contra ceasului rău și a spărieturii sau se fierbe la un loc cu pana sburătorului, tutunaș și odolean și se bea.
În jud. Botoșani, com. Brăteni din Moldova, se-ntrebuințează pentru vătămătură.
În jud. Prahova se fac scăldători din foi de avrămeasă pentru pișcătură.
În jud. Dolj, com. Pleșnița, se afumă cu dânsa contra tuturor boalelor.
În jud. Olt, com. Viișoara-Mărunței, avrămeasa-cărstineasa se culege înaintea Rusaliilor și femeile afumă cu ele copiii, când sunt bolnavi.
Iară în jud. Suceava din Moldova se fac din cotorul și frunzele sale scăldători, în cari se scaldă copiii, anume ca să li se întărească corpul.
În fine, femeile din jud. Mehedinți, care nu fac copii, o întrebu-ințează anume ca să aibă copii” (p. 149-150).
Botanica poporană română este însă în același timp o veritabilă operă literară, o culegere de creații populare, în versuri sau în proză, dedicate acelor plante, creații adunate din toate părțile locuite de români. Pe unele le-a cules autorul însuși din Ilișești, satul său natal, și din alte sate bucovinene. Cele mai multe însă au fost obținute de la culegători din diferite zone geografice ale țării (S. Fl. Marian a fost în corespondență cu peste 200 de asemenea informatori de diferite profesii, cu precădere preoți sau învățători) ori au fost preluate din publicațiile de specialitate care apăreau în centrele culturale din țară la vremea respectivă: Albina, revistă enciclopedică populară, Fântâna Blanduziei, Albina Pindului din București, Amicul familiei din Gherla – Cluj, Buciumul instrucțiunii din Galați, Buciumul român din Iași, Familia din Oradea, Foaia poporului din Sibiu, Gazeta poporului din Timișoara, Gazeta săteanului din Râmnicu-Sărat, Gazeta Transilvaniei din Brașov, Gutinul din Baia Mare, Tribuna poporului din Arad, Șezătoarea din Fălticeni etc. Acestora li se adaugă volumele de creații populare: Poesii populare ale românlor de V. Alecsandri, Poesii populare din Transilvania de I. G. Bibicescu, Cântece populare de pe valea Prutului de N. A. Caranfil, Cimiliturile românilor de Artur Gorovei, Cântece bănățene și Poezii populare din Bănat de Enea Hodoș, Mica colecțiune de superstițiile poporului român de G. S. Ioneanu și multe altele.
Comentarii