Formațiile tradiționale de Anul Nou dispar una câte una

La Fălticeni, căiuții din Șoldănești au venit în straie noi, din materiale de import, însă formațiile din Oprișeni sau „Banda lui Jianu” din Șoldănești au lipsit

 

Foarte mulți fălticeneni au venit în ultima zi a anului 2009 în fața primăriei, pentru a admira urătorii și obiceiurile din comunele învecinate și din suburbiile orașului. Numai că, anul… trecut, pe 31 decembrie, în Fălticeni au fost foarte puțini urători și foarte puține trupe de mascați.
Mai întâi l-a urat pe primarul Vasile Tofan o formație din care au făcut parte ursul și capra PD-L, așa cum s-a spus în urătură: „Azi frumos m-am îmbrăcat/Am mers și am votat/Buletinul am ștampilat/Și acum am venit la urat/”. Dintre urătorii din mediul rural, primii care au venit au fost cei din Leucușești, urmați la scurt timp de cei din Rădășeni. Cei din urmă au venit la urat, păstrând tradiția, cu un plug tras de cai, cu călăreți, cu muzicanți, dar și cu agenți agricoli care să măsoare cu compasul hotarul dintre cele două localități, rădășenenii. Ei au oferit primarului de Fălticeni un snop de spice de grâu – pentru ca anul 2010 să fie bogat, un coș cu mere (pe care edilul le-a împărțit copiilor), iar fălticenenilor le-au oferit țuică de prune.
Din urbea de pe Șomuz nu au lipsit căiuții din Șoldănești care au venit cu costume noi, recent confecționate, cu materiale din import, de meșteri iscusiți. Au primit aplauze pentru evoluția lor și chiar și câte un bănuț din partea celor cu dare de mână membrii unei formații care a dus faima Fălticeniului pentru obiceiurile de Anul Nou – „Damele din Șoldănești”, formație care a revenit „în forță” în acest an.
Urșii din cele două cartiere ale Fălticeniului, Maior Ioan și 2 Grăniceri, au fost prezenți și ei în decembrie 2009 pentru a evolua în fața sediului administrației locale.

Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI