Ca profesor de limba și literatura română, aflat deja la pensie, mă bucură enorm că unii colegi de breaslă, tot la vârsta pensionării, cochetează matur cu arta cuvântului, scriind literatură de bună calitate. Astfel, doi profesori de valoare, având același nume de familie – Emanoil Rei și Traian Rei – având vârste apropiate, aceeași specialitate, de limbă și literatură română, aceeași origine bucovineană și foști inspectori școlari, au scos de sub tipar cărți de literatură.
Primul, Emanoil Rei, se remarcă în proză și a tipărit volumele ,,Surâsul lacrimii” (2006) și ,,Bucurii spulberate” (2008), în care ,,se evidențiază predilecția scriitorului pentru povestire” (Floarea Tofan).
Al doilea, Traian Rei, se remarcă în poezie. Autorii nu sunt rude, însă sunt înrudiți doar prin profesie și prin înclinații spre creație literară.
Zilele acestea i-a apărut dlui Traian Rei volumul ,,Exerciții de eliberare. Versuri”, în Editura Societății pentru Cultură și Literatură Română în Bucovina, Rădăuți, 2009, cu 190 de pagini și 100 (?!) de poezii.
Trebuie precizat de la început că profesorul Traian Rei trăiește la Rădăuți și provine dintr-o familie de țărani-gospodari din Frătăuții Noi. A absolvit, ca șef de promoție, Liceul ,,Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți, apoi, tot ca șef de promoție, filologia română a Universității ieșene. A fost coleg cu universitarii Mihai Drăgan, Dan Mănucă și Ion Apetroaie. Deși era chemat să urmeze cariera universitară, s-a întors acasă, fiind profesor de română în satul natal, apoi inspector școlar de limba română la Secția de Învățământ a raionului Rădăuți, ca, ulterior, până la pensie, să predea aceeași disciplină la Liceul Industrial Nr. 2 din Rădăuți. A fost un profesor de excepție, un îndrumător exemplar al cercurilor pedagogice și un mentor de-săvârșit al cenaclurilor literare pentru elevi.
Apariția volumului său de versuri, anunțat mai sus, constituie un debut în literatură și o surpriză deosebit de plăcută pentru cunoscuții lui. Știam că scrie versuri, dar pe care niciodată, din modestie, nu le-a prezentat altora, pe la diferite manifestări literare. Trebuie adăugat că le-a îndrumat, cu perseverență, pașii celor trei fiice ale sale spre știință, dar, îndeosebi, spre literatură, dintre care două au devenit profesoare de prestigiu de limba și literatura română.
Probabil, în tihna pensiei, a avut timp să lucreze și să prelucreze profund versurile sale, întrucât creațiile sale lirice dovedesc maturitatea autorului și se observă o muncă riguroasă asupra creațiilor sale lirice, acribie, răbdare și o foarte mare exigență în a da spre lectura publicului cititor cele trăite și exprimate liric în versuri.
În toată activitatea sa didactică de peste 40 de ani, deși avea rezultate meritorii, dl Traian Rei s-a caracterizat prin modestie în breasla profesorilor, lipsindu-i cu desăvârșire infatuarea. Aceasta s-a observat la întâlnirile publice, dar, mai ales, în exteriorizarea trăirilor sale literare.
Lecturând cu plăcere poeziile sale, ne-am pus, firesc, întrebarea retorică: de ce s-a lansat cu volumul său de poezie așa de târziu? Dar, mai bine mai târziu și cu succes deosebit, pentru că versurile sale vor capta multă lume, dovedind excelenta stăpânire a mijloacelor sale artistice. Volumul său de versuri ,,Exerciții de eliberare” răspunde liric multor probleme de azi, care îi frământă pe români și nu numai. Poetul – chiar poet este! – îmbină în creațiile sale tehnici clasice și moderne de versificație și, fie în versuri puține sau acoperind câteva pagini, se referă la teme dintre cele mai variate și arzătoare: scurgerea iremediabilă a timpului, istoria cruntă a poporului român în raport cu alte popoare, fățărnicia politicienilor români din cauza cărora, în ultimii ani, mulți români au devenit slugi la diferite neamuri din Vest, intervenția grosolană a omului în natură și urmările acesteia, relația omului cu Divinitatea, relația părinților cu copiii și invers, relații interumane anormale, marea corupție și (!?) bogăția spirituală a românului care este subapreciată, Bucovina și oamenii ei etc.
Lecturând poeziile sale, trăiești și retrăiești sufletește și estetic mesajul lor, treci prin diferite stări – durere, satisfacții, bucurii, sarcasm, voioșie sau chiar dispreț și ură. Iată doar un singur citat semnificativ de revoltă sau de judecată, chiar autoapreciere: ,,Bieți români, a cui e vina?/ Ce-ați făcut din Bucovina?/ Țara fagilor odată/ azi e tristă, amputată,/ (…) Omule, minte puțină,/ uiți de vremea ce-o să vină?/ Uiți de fii, uiți de nepoți/ și ne prăpădești pe toți/ (…) Doamne, teama noastr-o curmă,/ ridică-l pe om din turmă/ și dă-i mintea de pe urmă!“ (,,Codrii Bucovinei”).
Da, aproape toate poeziile dlui Traian Rei sunt un ,,strigăt” liric pentru generația de azi de a se transforma în bine și de a lăsa natura așa cum ne-a lăsat-o Dumnezeu. Să dea Dumnezeu ca acest ,,strigăt” să nu fie în pustiu!
Parcurgând cele o sută de poezii – număr simbolic – orice cititor va face astfel un ,,exercițiu” și se va ,,elibera” de povara vinilor/păcatelor ce îl apasă. Așadar, titlul volumului este semnificativ. Chiar autorul, bănuind că eventualul cititor al acestor versuri va fi bulversat de mesajul lor, a și așezat câteva rânduri, drept gardă, pe coperta întâi, avertizând că ,,nu-și poate asuma răspunderea nici pentru timpul pierdut cu lectura, nici pentru vreun posibil disconfort psihic provocat”.
Se cunoaște că adevărata literatură este aceea care, pe lângă valoare estetică, ne învață ceva. Iată că versurile dlui Traian Rei slujesc ambelor scopuri.
Să fie într-un ceas bun, stimate maestre Traian Rei! Cinste autorului care a scris!
Cu cele mai alese sentimente de stimă, magistre și maestre, Traian Rei!
Prof. VICHENTIE NICOLAICIUC
Comentarii