Noul director coordonator al DSJ Suceava este Cătălin Coman

Și-a recăpătat postul în instanță !

Daniel Ungurian a fost la șefia Direcției pentru Sport a Județului Suceava doar o săptămână! > Noul director coordonator este Cătălin Coman, adică cel pe care Ungurian l-a înlocuit în funcție!

Numit în funcția de director coordonator al DSJ Suceava printr-un ordin emis de ministrul Sorina Plăcintă, după ce PSD a ieșit de la guvernare, consilierul local PD-L Daniel Ungurian a pierdut postul după ce fostul șef de la DSJ, Cătălin Coman, a atacat în instanță respectivul ordin, emis de conducerea Ministerului Tineretului și Sportului.

 

Cătălin Coman

Ieri, Cătălin Coman (consilier local al municipiului Fălticeni din partea PSD) și-a recăpătat postul de director coordonator al DSJ Suceava, Curtea de Apel Suceava hotărând anularea ordinului prin care acesta a fost înlăturat din funcție luna trecută, iar azi Coman intenționează să se prezinte la biroul de la DSJ. „Mâine (n.r. azi) voi primi un certificat provizoriu prin care se atestă că ordinul emis de doamna ministru Plăcintă a fost anulat și mă voi prezenta din nou la muncă. Totodată, instanța care a judecat acest caz va înștiința și MTS cu privire la soluționarea dată”, a declarat Cătălin Coman.

Ungurian: „Nu mi se pare corect cum a procedat domnul Coman. Nu este solidar cu partidul din care face parte”

La aflarea veștii că va trebui să-i lase locul lui Coman, Daniel Ungurian a precizat că nu se va crampona de funcția de conducere de la DSJ Suceava și va respecta decizia instanței. „Dacă într-adevăr a obținut anularea ordinului, atunci să revină pe funcție. Nu mi se pare corect cum a procedat domnul Coman, care mai are multe de învățat în ale politicii. Dumnealui trebuia să fie conștient că a fost numit politic pe acest post, iar în momentul în care PSD s-a retras de la guvernare nu trebuia să mai tergiverseze lucrurile. De fapt așa se lucrează la PSD. Tovarășul Mircea Geoană a promis când a ieșit de la guvernare că își va retrage toți oamenii cu funcții de la deconcentrate, dar exemplul domnului Coman spune multe. Așa sunt ei obișnuiți să tragă cu dinții de funcții. Oricum, mi se pare că ceva e cusut cu ață albă. Prea în grabă s-a făcut totul în instanță. Cei care au reprezentat MTS nici nu au avut timp să facă o întâmpinare. Domnul Coman a demonstrat că nu este solidar cu partidul din care face parte”, a declarat Daniel Ungurian, care a mai spus că, după turul doi al alegerilor prezidențiale, ar putea să revină la conducerea DSJ.

Coman: „Am venit pe acest post în calitate de manager al unui club sportiv școlar”

În replică, Cătălin Coman a precizat că nu ar fi dorit să rămână în funcția de director coordonator al DSJ dacă PD-L ar fi numit o persoană abilitată, un specialist. Mai mult, Coman îl contrazice pe Ungurian și spune că va rămâne pe acest post și după 6 decembrie. „Domnul Ungurian trebuie să știe că eu am venit la conducerea DSJ Suceava din postura de director al unui club sportiv școlar. Fac parte și din PSD, dar ca om de sport și ca manager am avut rezultate deosebite, pe care multă lume le cunoaște. Sunt de 20 de ani în sportul de performanță, cu rezultate bune atât ca sportiv, cât și ca antrenor. În afară de asta am câștigat acest post în urma unui concurs pe proiecte de management”, a afirmat Cătălin Coman.
Cazul schimbărilor de la DSJ Suceava, în care un fost director coordonator revine în funcție pe calea instanței nu este singular în țară, la fel întâmplându-se, în primăvară, și la Târgoviște și Pitești.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: