După 55 de ani

Întâlnire de suflet

Foștii elevi ai Școlii Medii Tehnice Financiare din Rădăuți, promoția a IV-a, anul 1954, s-au întâlnit, după 55 de ani de la absolvire, într-o impresionantă festivitate – sâmbătă, 22 august 2009. La Mănăstirea Bogdana au participat, mai întâi, la o slujbă de pomenire a profesorilor și colegilor plecați dintre vii, la care a oficiat un sobor de șase preoți.

 

Apoi, participanții au vizitat Muzeul Etnografic Rădăuți. În sala de expoziții a muzeului a avut loc o ceremonie de acordare a Diplomei de Excelență domnilor profesori Voloșin Gheorghe (85 de ani) și Ganea Corneliu (84 de ani), singurii trăitori dintre minunații noștri dascăli. În același cadru au primit Diploma de Fidelitate toți cei 19 colegi veniți din Brașov, București, Ploiești, Galați, Iași, Botoșani, Suceava, Siret, Humor și chiar din Germania.
Masa festivă a avut loc la restaurantul Național, cu o muzică din anii ’60-’70, care, nostalgic, ne-a trimis în timp la minunata tinerețe și adolescență. Destăinuiri, confesiuni, regrete și speranțe ne-au cimentat prieteniile și colegialitatea. Întâlnirea, de după peste o jumătate de veac, deosebit de încărcată de emoții și amintiri, a fost filmată și va fi scos un CD. Tot acolo s-au definitivat unele elemente privind apariția unei cărți privind generația noastră de absolvenți ai Rădăuțiului.
Merită toată aprecierea colegii din localitate Puha Vasile, Lungoci Mărioara și Nicolae, Gafencu Valentina, Juravle Ioan și Florea Adela, cărora le mulțumim și pe această cale, prin pagina prețiosului nostru ziar „Crai Nou”.
(LAVRIC GAVRIL, Gura Humorului)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI