Tot mai mulți tineri suceveni se îndrăgostesc de arta fotografică. Dovadă în acest sens stau cele două expoziții găzduite în perioada 17-29 iunie de City Gallery Suceava.
Este vorba despre “Photographic Artists Cocktail”, a Asociației Artiștilor Fotografi din Suceava, și “Momentele mele”, semnată de Gabi Marian. La vernisajul acestor expoziții, care a avut loc miercuri, au luat parte, alături de cei 9 tineri expozanți, cunoscutul artist fotograf internațional Ștefan Petrescu și artistul plastic Konstantin Ungureanu-Box. După ce au vizitat expoziția, concluzia celor doi artiști “veterani” a fost unanimă: expozanții sunt tineri talentați, care cât de curând vor fi autorii unor expoziții personale. Cei nouă fotografi care, prin lucrările lor, au reușit să dea viață pereților galeriei Complexului comercial Carrefour sunt: Betuel Hreniuc, Andrei Amaricăi, Cosmina Simioniuc, Ada Mocanu, Bogdan Epure, Sorin Ujeniuc, Adrian Anechitoaie, Bogdan Pușcașu și Gabi Marian.























Comentarii