Pe podiumul de premiere au urcat Eugen Mancaș de la Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni, locul II în proba de săritură în înălțime, și Alexandru Niță de la aceeași unitate de învățământ, locul III în proba de 3.000 metri obstacole. Elevii profesorului Cătălin Coman sunt în pregătiri cu lotul național al României și vor participa la Campionatul Mondial de Atletism pentru juniori II, care va avea loc în Italia, sau Festivalul Olimpic al Tineretului, care va fi găzduit de orașul Tampere în Finlanda. Absolut remarcabile au fost și performanțele obținute de atletul Gheorghe Vasile de la LPS Suceava, sportiv pregătit de profesorul Toader Flămând, care s-a clasat pe locul II în probele de 800 și 1.500 de metri. De asemenea, ștafeta de 4×400 metri băieți de la LPS Suceava a cucerit medalia de argint.
La Campionatele Naționale Școlare de Atletism
Campionatele Naționale Școlare de Atletism care s-au încheiat, de curând, la București au prilejuit noi performanțe remarcabile pentru sportivii suceveni. Tinerii atleți din Suceava, Fălticeni, Câmpulung și Gura Humorului s-au străduit să se afirme la una dintre cele mai complete competiții de gen din România.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!




























Comentarii