Debutul l-a constituit întâlnirea cu scriitorul din Vatra Dornei Gheorghe C. Patza, autor al recentului volum de proză scurtă Robe cu molii (acidă introspecție a vieții intime de tribunal), după ce anterior ne oferise romanul Întoarcerea lui Dracula. Profesorul și juristul Vasile Diacon a alcătuit portretul autorului, care mai are la activ câteva lucrări monografice etnografice (Ținutul Vatra Dornei, Depresiunea Șarul Dornei, Istoricul și graiul comunei Șarul Dornei sau, recent, Folclor licențios din Ținutul Dornelor, care s-a bucurat de asemenea de o atenție aparte), precum și utila antologie Poeți dorneni. Partea a doua a întâlnirii a prilejuit dialogul aplicat pe marginea celei mai recente apariții editoriale semnată de cunoscutul poet și gazetar Nicolae Turtureanu, de data aceasta în ipostaza de prozator: volumul Dublă cetățenie. Treisprezece scrisori. Scriitorii Liviu Apetroaie și Valentin Talpalaru au demontat cu ascuțime de spirit resorturile intime ale celor treisprezece „scrisori”, formulă consacrată, dar nu perimată, de prezentare, directă sau printre rânduri, a unor felii de viață (ante și post-decembristă), din care ies la iveală persoane de notorietate, situații mai mult sau mai puțin cunoscute, atmosfera din societatea românească a ultimelor decenii, totul „ambalat” într-o înaltă formă artistică, cu satira și umorul inerente unei distanțări necesare, cu sugestive inserții de natură fantastică. LIVIU PAPUC
Într-o frumoasă duminică de 26 aprilie 2009, la Muzeul „Mihai Eminescu” din Copou, aparținător Muzeului Literaturii Române din Iași, s-a desfășurat a XXVI-a ediție a „Amiezilor culturale bucovinene”, tradiționala reuniune lunară a Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina – Filiala Iași, care s-a bucurat de o amplă și selectă participare (peste 50 de persoane prezente, printre care profesori și scriitori reputați: Gloria Lăcătușu, Mandache Leocov, Ștefan Oprea, Ion Pogorilovschi, Aurel Brumă, Dumitru Spătaru, Mihai Lițu, Constantin Mănuță ș.a.).
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii