“Decizia de încetare a contractelor unora dintre managerii din spitalele publice nu este nici politică, nu aparține nici ministrului sănătății, ci comisiilor desemnate prin lege. Este o consecință a rezultatelor obținute de către aceștia la evaluările făcute de comisiile locale abilitate”, informează ministrul pe site-ul ministerului, unde se află și lista celor 73 de directori de spitale demiși din toată țara. Reamintim că dl Robu depus contestație în urma califica-tivului acordat de comisia județeană de evaluare, pentru neîndeplinirea unor indicatori și pentru faptul că nu a solicitat renegocierea acestora în termenul legal, în cursul anului pentru care se face evaluarea. Contestația i-a fost respinsă, iar calificativul, menținut. Directorul spitalului rădăuțean a precizat ieri că încă n-a primit nicio decizie sau ordin de la minister în legătură cu demiterea sa. Domnia sa spune că în contractul de management nu se precizează că renegocierea indicatorilor se solicită în timpul anului, ci pe durata contractului de management. Dl Robu mai spune că, în raportul evaluării, Comisia jude-țeană de evaluare a propus ministerului “menținerea contrac-tului de management” în cazul său, întrucât depășirea celor doi indicatori pentru care a fost sancționat – execuția bugetară față de bugetul de cheltuieli aprobat și procentul cheltuielilor cu medicamentele din totalul cheltuielilor – este justificată, deoarece spitalul a realizat servicii medicale peste contract, ceilalți indicatori fiind “la limita maximă”. Tot în acest raport, susține dl Robu, comisia menționează că, în calitatea sa de manager, anul trecut a atras donații de 110746 lei, care înseamnă mijloace fixe, precum și medicamente în valoare de 245307 lei și a reabilitat Unitatea de Primire a Urgențelor a spitalului și Blocul operator, cu ajutorul a două firme. Referitor la această situație, directorul DSP Suceava, dr. Alexandru Lăzăreanu, a precizat, tot ieri, că nu face niciun comentariu până nu primește o informație oficială de la minister.
Ministrul sănătății a definitivat rezultatele evaluării managerilor de spital efectuate în martie, iar, potrivit listei sale, încetează contractul de management al directorului spitalului din Rădăuți, Dorin Robu, care a obținut calificativul “nesatisfăcător” la evaluarea Comisiei Județene.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii