Speranța renașterii…

A naibii criză! Te face din om neom, iar cei mai slabi de înger dau chix cu nervii și ajung la balamuc. Asta, dacă nu apucă să-și pună singuri ștreangul la gât. Nu mai sunt bani, iar criza economică tinde să devină o criză socială, ceea ce va însemna vai și amar de biet român săracul. Prețurile unor produse, și mă refer mai ales la cele alimentare, aduse de peste mări și țări, cu mare cheltuială, sunt de speriat.

 

Asta în timp ce în România se percepe cel mai mare TVA, la alimente, din întreaga Europă, cu excepția Danemarcei. Speranțele zilei de mâine sunt sumbre, mai ales când auzim din gura unui ministru că până la sfârșitul anului „vom crea 800.000 de șomeri”, iar pentru plata indemnizațiilor pentru această categorie de amărâți este nevoie de 500 de milioane de lei. Mi-e milă de acești oameni bătuți de soartă și de criză, dar mi se „frânge” inima și de miliar-darii noștri loviți necruțător de efectele recesiunii. Nenea Gigi, latifundiarul cu oi mul-te și cornute, care în 2008 era desemnat cel mai bogat român, susține că nu mai are avere, gata, e… zero. O fi zero, că prea zice el cu foc! Dar ce fac ceilalți peste 500 de miliardari de pe melea-gurile noastre? Caută soluții și speră să le găsească. Para-frazându-l pe Mircea Vulcă-nescu, zicem și noi că „la români se poate când nu se mai poate”, iar cei cu bani mulți, pentru că avem și din ăștia destui, speră să renaș-tem după ce vom simți tăvă-lugul neiertător al crizei. Dă Doamne! Dar, până atunci, rămânem cel mai instabil stat (după Estonia și Letonia) din țările membre ale Uniunii Europene.