Start în forță pentru Ioan Bălan

> Candidatul PD-L pentru colegiul Suceava – Est la Camera Deputaților începe campania cu o megasurpriză pentru alegători > Peste 15.000 de suceveni din Suceava și comunele învecinate sunt așteptați la un concert cu trupele Voltaj și DJ Project
 

Două dintre cele mai în vogă trupe de muzică ușoară din România, Voltaj și DJ Project vor concerta la Suceava, în seara zilei de 1 noiem-brie, chiar în prima zi de campanie, în cartierul Burdujeni al municipiului reședință de județ, aceasta fiind prima surpriză pe care candidatul PD-L la Camera Deputaților, Ioan Bălan, o face electoratului în această campanie. Concertul se anunță a fi unul incendiar și la el sunt așteptate aproximativ 15.000 de persoa-ne, în condițiile în care vremea se anunță a fi extrem de favorabilă unui asemenea eveni-ment în aer liber. Ioan Bălan a declarat presei că acest concert se dorește a fi un preambul al campaniei pe care intenționează să o facă și care nu va fi una simplă. „Începem în forță, vom continua în forță și vom încheia întreaga campanie cu sentimentul lucrului bine făcut. Avem oameni de valoare alături de noi. Suntem pregătiți să arătăm ce putem, ce proiecte avem și cu ce soluții venim la problemele care există”, a explicat Bălan. Concertul stă sub sigla PD-L și sub sloganul „A MAI RĂMAS UN PAS”. Democrat-liberalul Ioan Bălan consideră că acest concert merită de văzut de către toți cei care simt și rezonează pentru distracția autentică și de bun gust. „Sunt două formații în vogă, care au mai fost la Su-ceava și care știu să facă spectacol. Ne așteptăm și îi așteptăm pe toți la un megaconcert”, a mai spus Ioan Bălan.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI