„Caut locuință…”

…Cred că ați citit deja articolul de fond de astăzi, care se referă la eventuale obligații suplimentare care ar putea să cadă în sarcina agențiilor imobiliare. Și subsemnatul vă poate mărturisi că, în urmă cu mai bine de un an, s-a angajat într-o adevărată aventură imobiliară (care a durat câteva luni) și din care, până la urmă, a ieșit OK grație unei agenții imobiliare cu adevărat profe-sioniste, de care a avut noroc să dea la un moment dat.

 

Dar ce aveam să aflu până atunci? Că pe piață se află o sumedenie de firme care-și spun “agenții imobiliare” (uneori, își mai spun și altfel, căci, de la caz la caz, se mai ocupă și cu alte sortimente de afaceri) și care nu fac mai mult decât să se interpună (sau să încerce doar…) între ofertant și client (chiar și cu anasâna, dacă respectivii sunt slabi de înger), iar, dacă pot, să-l îmbrobodească și pe unul și pe celălalt (strategia “făcutului din preț” e cam așa: pe cel care vinde îl stimulezi să ceară cât mai mult, “fiindcă piața e în creștere”; pe cel care cum-pără îl sperii că “piața e slabă” și trebuie să dea oricât ca să ia o locuință, că alta…, de unde?; beneficiul strategic se va vedea în comision). Plus că, adesea, agențiile nu au informații mai multe decât cele care sunt date de persoanele interesate la mica publicitate din presă, iar anunțurile pe care le publică ele însele sunt uneori vechi, copiate din alte ziare sau pur și simplu inventate, doar pen-tru a atrage clientul (dețin informații certe de la editorul unei reviste de profil, dintr-un județ vecin). Se întâmplă cam așa: suni și întrebi despre apartamentul acela cu 3 came-re, de la primul etaj… și afli că “s-a vândut de muuult, dar avem unul muuuult mai bun, de două camere, la etajul pa-tru, n-are șarpantă, dar e izolat bine, n-ar trebui să-l ratați!”. > Nu pot să uit drama (nici nu pot să-i spun altfel) unei văduve din Burdujeni, pe care am cunoscut-o cu acel prilej. Fusese convinsă (vina ei!) să-și vândă repede locuința (sedusă de faptul că ar fi primit un preț bun, iar locuințe cum ar fi dorit ea se găseau peste tot, pe alese) și era gata-gata să rămână în stradă și fără slujbă, din cauza deselor ab-sențe imposibil de motivat prin “caut casă” (noroc că no-ul proprietar s-a dovedit om cu suflet și a mai îngăduit-o în fostul ei apartament), fiindcă, după ce vânduse, agenția cu care lucra a dus-o să vizioneze toate surpăturile, toate coci-nile, cu motivația că… “doar astea mai sunt de vânzare”. Până la urmă, femeia a dat ploii respectiva agenție și, bătând din ușă în ușă, înroșind firele telefoanelor, și-a găsit singură un nou domiciliu.