Povestea cu lupul

Unul dintre candidații la “parlamentare” nu numai că s-a grăbit să-și facă afișe (altfel, probabil că ar fi fiind vremea, știu ei, candidații, mai bine!), dar le-a și lipit (firește, nu dumnealui în persoană; pentru asta sunt “lipitorii de afișe”) mai prin tot locul. Când scriu aceste rânduri, tocmai mă inspir dintr-o fotografie în care candidatul “cumpătat la vorbă, hotărât în fapte!” se uită la mine de pe afișul lipit la intrarea într-o crâșmă, mă privește direct, parcă încrezător, cu brațele deschise, poate pentru a explica oarece, poate pentru a îndemna (sau pregătit să prindă o pernă, mai știi?).

 

În spatele dlui Prodan Tiberiu Aurel, căci despre el este vorba, s-au montat în colaj o pădure și o biserică (să fi vrut autorii să imprime o expresie ușor bucolică sau sensul ar fi că mesajul vizează, cumva, Pădurea și Biserica?). Noutatea (loco, cel puțin) este, aflăm, că sloganul e astfel făcut încât să fie reflectorizant. Ar putea fi de înțeles că cine nu-l vede ziua îl poate căuta pe întuneric, cu lanterna sau cu feștila. > Curios (cel puțin) ni se pare că, până acum (iar afișele respective sunt postate de câteva zile), dintre BEJ n-am auzit vreo reacție față de această situație. Se prea poate ca, într-adevăr, campania electorală să fi început, pe față, iar afișele lui P.T.A. să nu fie decât o invitație pentru ceilalți competitori să iasă la… lipit. > Dar, până atunci, desigur că ați observat deja că vocile reprezentative ale principalelor partide politice de la noi și-au ascuțit glasurile; pe alocuri, chiar rău de tot. Vă aduceți aminte povestea…? “Lupul se duse la fierar să-și dreagă glasul. Se întoarse și începu să cânte: Trei iezi, cucuieți,/ Ușa mamei descuieți…”. Subsemnatul are însă încredere în inteligența – și, după 18 ani, experiența – dumneavoastră, care nu vă veți grăbi, așa, dintr-o dată, să deschideți ușa oricui. Fiindcă vă amintiți urmarea: “Nu apucă iedul cel mare să deschidă ușa, că lupul îl prinse de gât și îl înghiți lacom. Se mai uită prin ungherele casei, căci știa el bine că trebuie să fie trei iezișori…”. Așadar, riscul acesta ar fi: să deschidă doar unii lupului ușa, că el cu grăbire se va năpusti să ne halească pe toți. Bine, povestea mai are un tâlc, cel cu găluștele înghițite pe nemestecate și cu scăunelul de ceară pe dată topindu-se. Dar, până atunci, mai trec 4 ani din viața noastră! Asta nu înseamnă să nu deschidem nimănui ușa, ci doar să ascultăm cu luare aminte “cântecelele” de dincolo de ea.