Liderii PD-L din județ se pregătesc de marea lansare

Orașul Piatra Neamț a fost ales drept locație pentru acest important moment al partidului > Suceava promite o participare numeroasă la eveniment
Echipa de 14 candidați ai PD-L Suceava, 10 pentru Camera Deputaților și patru pentru Senat, va fi prezentă la finele lunii în curs, la Piatra Neamț, unde va avea loc lansarea oficială a candidaților PD-L din întreaga țară pentru alegerile generale din 30 noiembrie.
 

Secretarul general-adjunct al Organizației Județene Suceava a PD-L, Ioan Bălan, a declarat, ieri, că acțiunea se va petrece la Neamț tocmai ca o recunoaștere a faptului că Moldova nu mai este, cel puțin după alegerile locale din acest an, „un fief al PSD”. „Alături de Suceava, și Piatra Neamț a dovedit că are suficiente resurse pentru a promova valorile democrat-liberale. Faptul că lansarea are loc aici, reprezintă și o recunoaștere a rezultatelor foarte bune obținute la ultimele alegeri, într-o zonă considerată a fi stăpânită de PSD”, a spus Ioan Bălan. El a ținut să reamintească faptul că programul de guvernare al PD-L, componenta pe agricultură, a fost lansat la Suceava, în prezența liderilor naționali ai partidului, ocazie cu care aceștia au acordat ”calificativul excepțional pentru modul în care a fost organizat evenimentul”. El a mai spus că lansarea de la Neamț este de fapt și o dovadă a faptului că PD-L înțelege „descentralizarea” și, în modul acesta, de a transfera importanța unor asemenea acțiuni celor din teritoriu. De la Suceava va fi prezentă la Piatra Neamț o delegație destul de numeroasă, Ioan Bălan anunțând că după data de 1 noiembrie, fiecare candidat al PD-L Suceava va organiza lansări în colegiile în care se bat, „balul” urmând a fi deschis chiar de Ioan Bălan, candidat pe colegiul Suceava-Est.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI