SC Nord Gaz SRL a înștiințat administrația și a solicitat înțelegerea conducerilor locale și județene, deoarece a ajuns în situația de a nu mai putea furniza gaz în municipiu din cauza sumei restante de la SC Servicii Comunale. Am stat de vorbă cu dl Nistor Tătar, directorul general al SC Servicii Comunale, care a precizat că are de încasat 38 de miliarde de lei vechi de la Primăria Rădăuți și că nu va putea plăti datoriile la Nord Gaz SRL decât atunci când va primi banii de la primărie. Reamintim că, în urmă cu aproximativ o lună, fostul primar Mihai Frunză preciza că datoriile din 2007 cu care a intrat municipalitatea în acest an au fost stinse la sfârșitul lunii martie. Cota de subvenție de 10% din prețul de producție al gigacaloriei, care se achită de la bugetul local, este plătită la zi. Cota de subvenție de 45% din prețul combustibilului folosit la obținerea energiei termice și care se plătește de la bugetul de stat este restantă pe lunile ianuarie-februarie. „Situația este aceeași în toată țara. Am făcut numeroase demersuri, alături de conducerea SC Servicii Comunale SA, și documentația noastră mai trebuie să obțină doar viza Ministerului de Finanțe pentru a se debloca subvenția pentru Rădăuți”, a spus la acea dată primarul Mihai Frunză. Să sperăm că situația va fi rezolvată de noul primar al municipiului, Aurel Olarean.
Rădăuți
Dacă Primăria Rădăuți și Societatea Servicii Comunale nu vor plăti gazul metan consumat în acest an, rădăuțenii pot rămâne fără apă caldă. SC Nord Gaz SRL, societatea care furnizează gaz metan în municipiul Rădăuți, a fost somată deja de furnizorii săi că alimentarea cu gaz a municipiului va înceta. Printr-un comunicat al SC Nord Gaz SRL, populația municipiului este informată că furnizarea gazelor va fi sistată de SNTGN Transgaz SA Mediaș, la cererea AMGAZ Furnizare SRL, pentru neplata gazelor de către SC Servicii Comunale.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii