Trăiască traseismul !…

Românul e născut po…, a nu, nu poet. Asta-i treabă învechită și cam contestată, dacă n-o fi chiar demodată. Politician, domnule! Odată scăpat de sub control, când ridica mâna și o cobora la comandă, cu sau fără carnetul roșu între degete, urlându-și fericirea (să audă și să crape de invidie toate „agenturili” străine), românul a descoperit (proverbiala istețime pe care n-o întrece nimeni!) că singurul talant imposibil de îngropat e… politica.

 

Și la drept vorbind dumnealui are dreptate. Numai ce l-am auzit pe unul deunăzi, referindu-se la „nenorociții de artiști” (pe maneliști îi scosese din tagmă, aceia distrându-l grozav la nunta lui fecioru-său): „Eu pe ăștia îi mănânc pe pâine!”. Știa că nu-i original, dar nici nu ținea să fie. „Pe mămăligă, nu?”, l-a provocat cineva de alături. „Nu fi cap de gâscă! a venit replica mai iute decât un fulger. Asta a explodat, gata, nu mai e! Mămăliga ca bombă (se vede că-i poate mânca pe artiști!) și salamul de soia ca trotil. Ha-ha-ha-ha!…”. Individul își e autosuficient în așa măsură, crescându-i proporțional și tălpile, ca să nu mai zic de obrazul de scoarță, încât tot ce-i în jurul său nu face două parale chioare. În dreapta mea, un bărbat îi spunea altuia: „Îl vezi? Să știi că nu se laudă. Ăsta mi-a mâncat sufletul cândva în fabrică. „Planul!”, răcnea ca un buhai în toate cele șapte zile ale săptămânii. Realizam peste și nici așa nu era mulțumit. Ne amenința și ne mai dădea și câte o scatoalcă ca secretar de partid („figura de stil” îi aparține). Ce să-ți zic? A furat, a năruit fabrica, a vândut, și-a făcut câteva firme și a schimbat câteva partide. Simte mereu dincotro bate vântul și e mereu pe val… Sictir!, le-a spus celor care au încercat să-l întrebe de sănătate, iar ăia, veniți dulăi, s-au întors, de parcă ar fi fost trecuți printr-o scărmănătoare, arătări jalnice care n-au îndrăznit să-l mai deranjeze. Am părăsit piața centrală a orașului și pe protagoniștii spectacolului de ocazie. Ultimul cuvânt mi-a răsucit de îndată gândurile. Comedia nu-i deloc ocazională. Am trecut (ne-am învățat să ne mișcăm repede!) la un soi de permanentă transhumanță politică, schimbând culorile mai dihai decât cameleonul. Ce doctrină? Ce convingeri? Astea nu-s chestii de înghițit pentru șmecheria tupeistă. Produc indigestie! Umbrela puterii, sub care se ascunde o grotescă scăldătoare (asta-mi aparține), cu o mișcare browniană de schimbare a boielii tegumentelor, și care-ți conferă drepturi nelimitate, inclusiv să calci precum Teacă peste lege, și obligații morale… Se văd?… Nu se văd?… Trăiască traseismul politic!… Sună a naibii de frumos, nu? IOAN ȚICALO