Calitate unică în analele justiției, la Suceava: și pârât, și reclamant, și judecător !

> Judecătorii din Vatra Dornei, 3 la număr, se dau unii pe alții în judecată > Cel care îi judecă este chiar șeful lor pe linie administrativă, președintele Tribunalului Suceava > Pârâții au devenit și reclamanți, întrucât au cerut CSM demiterea președintelui Judecătoriei Vatra Dornei, cu care se judecă la Suceava
 

Caz unic în instanțele de pe teritoriul României, ieri la Secția de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Suceava. Pârâți – doi judecători ai Judecătoriei Vatra Dornei, Ilie Cotoman și Felicia Marian, singurii, de altfel, care funcționează la această instanță, în afară de președinte. Reclamant: însuși președintele, în persoana Codrinei Iosana Martin. Bref, ieri la Judecătoria Vatra Dornei nu a fost prezent niciun judecător (ceea ce nu a grevat asupra activității ins-tanței, întrucât ieri nu au fost procese; alta ar fi fost situația, însă, dacă procesul s-ar fi ținut cu o zi înainte!). Interesant este faptul că niciuna dintre părți nu a cerut cheltuieli de judecată. Președintele completului de doi magistrați învestit cu soluționarea cauzei: Doru Bunduc, președintele Tribunalului Suceava, șeful celor trei, pe linie administrativă. Situația, deși la prima vedere hilară, este perfect legală și reflectă liberul acces la justiție al oricărui cetățean, indiferent de calitate, garantat de Constituție. Pe rol: suspendarea executării unei hotărâri a Colegiului de conducere a Judecătoriei Vatra Dornei, prin care, în viziunea reclamantei, acesteia i s-ar îngrădi atribuțiile de con-ducere conferite prin lege și regulamentul de ordine interioară a instanței. Cu alte cuvinte, petenta a explicat completului de judecată că nu se pot lua decizii peste capul ei. Hotărârea datează din 14 martie și conține, au spus pârâții, 3 puncte: înființarea unor module de lucru care să asigure continuitatea grefierilor în ședințele de judecată (un judecător – doi grefieri; motivată de faptul că numărul grefierilor este dublu față de al magistraților, de posibilitatea grefierilor de a cunoaște cât mai bine conținutul dosarelor); schimbarea unor atribuții ale judecătorilor (preluarea Compartimentului de informare și relații cu publicul, precum și a calității de purtător de cuvânt al instanței de către judecător Ilie Cotoman, cu motivarea că domnia sa are experiență substanțială în domeniu, anterior înființând și conducând, la Iași, un ziar regional; preluarea atribuțiilor privind evidența la zi a MO de către un grefier cu studii superioare, pentru o degrevare de unele sarcini a magistraților, raportat la volumul foarte mare de muncă și numărul redus de judecători la această instanță) și accesul neîngrădit al judecătorilor în judecătorie, după orele de program și în zilele libere, tocmai în vederea eficientizării muncii acestora, fără acordul expres al președintelui, cum se întâmplă în prezent. Bomba acestui subiect de-abia de-acum intervine, deoarece cei doi magistrați ce au compărut ieri în calitate de pârâți s-au adresat, în baza unei hotărâri din 2 aprilie a Adunării generale a instanței dornene, CSM, pentru demiterea președintelui judecătoriei. Completul Tribunalului, a arătat președintele acestora, se va pronunța în legătură cu cauza pe rol, luni, 14 aprilie.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI