Dosar penal pentru paznicii Primăriei Drăgușeni, devalizată de hoți, ca o casă fără stăpân

> Primarul Cepoi îl suspectează de nereguli pe paznicul Cârlig, care nu a anunțat pe nimeni, în timp util, deși avea această obligație, că gardul Primăriei era rupt > Surse judiciare înclină să creadă că în cauză e vorba de o grupare infracțională care a sustras în zona Fălticeni, Dumbrăveni etc. mai multe case de bani, din sediile unor instituții cu caracter public > Ancheta e în derulare
 

„În noaptea de 10/11 martie, între orele 22 și 24, autori necunoscuți, prin forțarea unui geam termopan, au pătruns în interiorul casieriei Primăriei Drăgușeni, de unde au sustras o casă de bani, în care se aflau suma de 29.745 lei și mai multe evidențe contabile”, se arată într-un comunicat de ieri al IPJ Suceava. Potrivit evaluărilor contabilului-șef și ale casierei primăriei, paguba este de exact 260 de milioane de lei vechi. Deocamdată, Poliția nu are decât indicii cu privire la hoți, destul de trainice, însă, afirmă surse judiciare. „S-a întocmit un cerc de suspecți, restrâns, din câte putem să dezvăluim, ceea ce ne face să credem cu convingere că autorii vor fi în curând prinși”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Alin Botezatu. Ca să continue: „Primăria comunei Drăgușeni a făcut obiectul verificării noastre, pe linia respectării Legii 333/2003, în noiembrie 2007, când li s-a pus în vedere reprezentanților să dispună măsuri conform legii pentru asigurarea casei de bani și a incintei unde se află aceasta”. Pe scurt, jaful așa cum a fost reconstituit din „bucăți”… Într-un sfert de oră, între orele 21,30 și 21,45, o gașcă de indivizi intră în sediul primăriei, scoțând din balamale o ușă, apoi înlăturând geamul termopan al casieriei, după care ies cu tot cu seiful în care se găseau banii salariaților, plus alocațiile persoanelor cu handicap. Bașca 100 de milioane de lei vechi, reprezentând banii pentru înlocuirea geamurilor etc. ale căminului cultural din localitate. Pentru că nu aveau altfel cum să scoată prada, hoții rup și gar-dul primăriei. Unde erau paznicii? Paznicul propriu al primăriei, Costică Grigoraș, în vârstă de 37 de ani, s-a dus acasă să se spele, întrucât a doua zi urma să doneze sânge la Iași, într-o cauză privind un vecin. Paznicul Valentin Cârlig, în vârstă de 33 de ani, care primește bani de la aceeași primărie, fiind supervizat de Postul de Poliție Drăgușeni, și care avea obligația de a raporta șefului de post ori înlocuitorului acestuia orice nereguli constatate între orele 22 și 6, ar fi văzut că gardul primăriei era distrus, dar a considerat că acest lucru nu prezintă importanță. S-a dus la căminul cultural, a discutat cu niște băieți din comună, care jucau tenis de masă, a intrat în serviciu la ora 22, a ieșit la ora 6, după care a plecat la Iași să doneze și el sânge pentru vecin. Abia când s-a întors, marți, la ora 12, a raportat primarului Vasile Cepoi (pe care avea obligația de a-l înștiința), dar și Poliției despre cele petrecute. De menționat că paznicul propriu al primăriei, Costică Grigoraș, nu a mai plecat să doneze sânge, preferând să-și aștepte șeful, pentru a-l informa despre cele petrecute. „În cauză s-a întocmit dosar penal pentru cei doi paznici, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu”, ne-a spus Alin Botezatu. Primarul Vasile Cepoi: „Mă gândesc că, dacă a anunțat atât de târziu ce a văzut, paznicul Cârlig, din punctul meu de vedere, nu e tocmai în regulă. Oricum, aștept să văd raportul Poliției, ancheta finalizată, pentru a mă pronunța. Vinovații vor fi sancționați drastic. Trebuie spus că, în urmă cu două luni, l-am angajat pe Cârlig la propunerea Poliției Drăgușeni”. În calitate de paznic, supervizat sau nu de Poliție, un paznic la Primăria Drăgușeni câștigă în jurul salariului minim pe economie. Surse judiciare ne-au dezvăluit că, în cauză, e foarte posibil să fie vorba de aceeași bandă (neprinsă până acum), care a sustras în zona Fălticeni, Dumbrăveni etc. mai multe case de bani din sediile unor instituții cu caracter public.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: