Burse UNESCO 2008-2009

UNESCO este Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință, Cultură și Comunicare – unul dintre obiectivele sale permanente fiind sprijinirea tinerilor cercetători din țările membre. În vederea indeplinirii obiectivelor organizației, Programul de Burse UNESCO oferă pentru 2008/2009 burse individuale de studiu și cercetare în următoarele domenii: educație, științe exacte și naturale, științe sociale și umane, cultură, comunicare și informare. Fiecare Comisie Națională poate propune 2 candidați care să îndeplinească următoarele criterii: – Să fie deja posesorii unei diplome de licență – Vârsta maximă: 45 ani – Să cunoască limba țării în care își propun să studieze -Vor avea prioritate: candidaturile feminine; candidaturile propuse de state mici în curs de dezvoltare, în tranziție sau în situație post-conflict.
 

Dosarul de candidatură va fi prezentat Comisiei Naționale UNESCO, candidaturile personale nefiind luate în considerare. Dosarul trebuie să cuprindă, în 3 exemplare, următoarele documente: 1. formularul de cerere a bursei completat într-una din limbile: engleză, spaniolă sau franceză, însoțit de o fotografie a candidatului; 2. o descriere a cercetării pe care candidatul vrea să o întreprindă:- detalii despre studiile care vor fi urmate – locul studiilor (candidații sunt încurajați să aleagă o singură țară, de preferință în aceeași regiune cu cea a țării de origine) – instituția / instituțiile gazdă – datele la care începe și se termină stagiul- o expunere detaliată a activității profesionale pe care o vizează candidatul după încheierea stagiului de cercetare; 3. copii ale diplomelor universitare obținute, traduse în engleză sau franceză și însoțite de un certificat care să cuprindă toate notele obținute în timpul studiilor universitare; 4. o scrisoare de accept din partea instituției gazdă, cuprinzând și coordonatele persoanei care supervizează programul în respectiva instituți; 5. o estimare realistă a bugetului de care candidatul va avea nevoie, acoperind cheltuielile pentru transport inter-național și pentru subzistență, precum și taxele de școlarizare. Bugetul propus de candidat nu poate depăși suma de 15.000 dolari și, în funcție de nivelul de trai în țara aleasă, suma alocată de UNESCO poate fi inferioară celei solicitate de candidat; 6. un certificat lingvistic atestând cunoașterea limbii in care se va desfasura stagiul – de preferință, diplome emise de organisme oficiale și prestigioase (British Council, Alliance Française etc.) Durata stagiului: între 1 – 6 luni, oricând în perioada 1 septembrie 2008 – 31 decembrie 2009. Dosarul de candidatură va fi depus la secretariatul Comisiei Naționale UNESCO pentru România, data limită fiind 12 aprilie 2008.Pentru informatii suplimentare: Cristina Lorent, CI Programme Specialist CNR UNESCO, tel: +4 021 231 1333, + 4 021 2313224, fax: + 4 021 2307636 email: cnr@cnr-unesco.ro, www.cnr-unesco.ro.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: