Potrivit dnei Iordăchel, lunar se depun la CAS 20-30 de dosare ale acestor pacienți, din cele peste 100 de dosare depuse în ultimele luni ale anului trecut peste 50 fiind aprobate de comisia de specialitate de la CNAS. Această creștere este explicată prin faptul că au fost depistați mai mulți astfel de bolnavi în județ, aceasta și datorită programului național de evaluare a stării de sănătate. Șefa CAS a precizat că de două luni de zile aceste dosare sunt trimise la CNAS, online, lunar, iar din acestea comisia face o selecție. Dr. Iordăchel spune că unele dosare nu ajung la CNAS din cauză că sunt incomplete, iar programul informatic special le respinge, iar pacienții trebuie să-și reactualizeze dosarul. Pentru tratamentul acestor boli fondurile alocate nu au un plafon limitat, ele depinzând doar de numărul dosarelor aprobate. Medicamentele respective sunt foarte scumpe însă. De pildă, tratamentul cu interferon pentru un pacient cu hepatită cronică este 40-60 milioane lei vechi, iar pentru poliartrită reumatoidă, de 40-100 milioane lunar.
Președintele director general al CAS Suceava, dr. Cristina Iordăchel, a declarat recent că se constată o creștere a numărului de dosare depuse la această instituție de către pacienții cu boli cronice, precum hepatita cronică tip B și C sau poliartrită reumatoidă, pentru care se acordă medicație gratuită.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii