După ce s-a interesat la șefii de la Suceava, dna Grigoriu a anunțat poliția municipiului pentru a lua măsuri de identificare a unui necunoscut care, „pretinzând că are acordul conducerii CCIA Suceava, solicită agenților economici sponsorizări pentru tratarea unor afecțiuni de care suferă”. Șefa Reprezentanței Fălticeni a CCIA i-a anunțat prin fax pe agenții economici din Fălticeni că nu există nicio acțiune de binefacere aprobată în numele său de către Cameră. Imediat după ce au primit faxul, 10 patroni din cei atenționați au anunțat că îl sponsorizaseră deja pe individ. Pe unii agenți economici i-a păcălit că are probleme de sănătate, altora le-a arătat un acord (fals), emis, chipurile, de CCIA. La fiecare firmă vizitată și-a dat o altă identitate și alt domiciliu: Galați, Vrancea, Iași, Suceava, Satu Mare etc. În câteva locuri, unde nu a găsit patronii, escrocul i-a agresat verbal pe angajații firmelor. În prezent, Poliția Fălticeni face cercetări pen-tru depistarea individului.
Fălticeni
Un cetățean rămas încă necunoscut, a făcut ieri un tur al societăților comerciale din municipiul Fălticeni, cu scopul de a strânge bani, cu titlul de sponsorizare, spunând că are acceptul Camerei de Comerț și Industrie și Agricultură. O parte din oamenii de afaceri contactați nu s-au lăsat păcăliți, motiv pentru care au cerut lămuriri de la șefa Reprezentanței Fălticeni a CCIA, Lăcrămioara Grigoriu.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii