Sfântul Apostol Andrei „cel întâi chemat” – ocrotitorul României

Biserica Ortodoxă prăznuiește la 30 noiembrie pe Sfântul Apostol Andrei, „cel întâi chemat”, unul din cei 12 Apostoli ai Mântuitorului Hristos, care a predicat Evanghelia în Scythia Minor (Dobrogea de astăzi), fiind considerat Apostolul în-creștinării noastre și ocrotitorul României. Sfânta Scriptură ne spune că Mântuitorul „a văzut doi frați, pe Simon ce se numește Petru, și pe Andrei, fratele lui…”, cărora le-a zis „Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni!” (Matei IV, 18-19). Amândoi s-au numărat printre ucenicii Sfântului Ioan Botezătorul, ascultând-i timp îndelungat predicile, îndemnurile la pocăință și proorociile despre venirea lui Mesia, în pustiul Iordanului.

 

De la el a auzit Andrei cuvintele: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii!” (Ioan I, 29), moment decisiv din viața sa, care l-a determinat să-I urmeze Mântuitorului. La porunca Mântuitorului: „Mergând, învățați toate neamurile, botezându-le… învățându-le să păzească toate câte v am poruncit vouă” (Matei XXVIII, 19-20), ca și ceilalți Apostoli, Sfântul Andrei și-a început misiunea, toate izvoarele indicând că aria lui de activitate se înscrie geografic în părțile țării noastre. Faptul că Sfântului Apostol Andrei îi datorăm încreștinarea noastră este confirmat de istorici, care indică precis locurile din jurul Mării Negre și Peninsula Balcanică. De pildă, Sfântul mitropolit Dosoftei al Moldovei († 1693) scria în Viețile Sfinților pe luna noiembrie, la ziua 30, „că apostolului Andrei i a revenit (prin sorți) Bitinia și Marea Neagră și părțile Propontului, Chalcedonul și Vizantea, unde-i acum Țarigradul, Tracia și sosind la Dunăre, Tesalia și acestea toate le-a umblat”1. Afirmația mitropolitului Dosoftei se bazează, însă, pe o știre a istoricului bisericesc Eusebiu de Cezareea: „Când Sfinții A-postoli și ucenici ai Mântuitorului nostru s-au împrăștiat peste întreg pământul, lui Toma, după spusele Tradiției, i-a căzut la sorți țara parților, lui Andrei, Scythia, lui Ioan, Asia, unde și-a petrecut viața până ce a murit la Efes”2. Reiese clar din a-ceastă relatare a lui Eusebiu, care scrie la începutul secolului al IV-lea, că potrivit unei tradiții, când s-a tras la sorți pământul către care trebuiau să se îndrepte apostolii și să vestească Evanghelia, lui Andrei i-a căzut Scythia. Prin Scythia, trebuie să înțelegem o zonă vastă, atât din vestul, cât și din nordul Mării Negre, adică Dobrogea de astăzi. Sudul Rusiei și al Ucrainei. O altă mărturie vine din partea episcopului Ipolit al Romei, martirizat în anul 235, în timpul lui Maximin Tracul; el zice: „Andrei a vestit (n.n. Cuvântul Evangheliei) sciților și tracilor. El a fost răstignit la Patras în Achaia, fiind legat în picioare de un măslin și este îngropat acolo”3. Mărtuira lui Ipolit are meritul de a confirma activitatea Sfântului Apostol Andrei în Scythia Minor. În sprijinul afirmației că evanghelizarea Daciei Pontice s-a făcut de către Sfântul Apostol Andrei, stau și unele mărturii consemnate în colindele tradiționale ale locului și creațiile fol-clorice dobrogene cum ar fi: mărturia despre continuarea propovăduirii Sfântului Andrei de către ucenicii săi, Rinus, Inus și Pinus care sunt chemați în ajutor „Rine, Ine, Pine, aduceți în casă bine!”; ca și unele toponimice peștera Sfântului Andrei, pârâiașul Sfântului etc. Mai mult, potrivit lui Dumitru Ma-nolache: „Sfântul Apostol Andrei ocupă un loc cu totul special în suita de tradiții, obiceiuri și colinde la noi. Nici un alt apostol nu s-a bucurat de o așa mare atenție”4. De la noi, Sfântul Andrei a plecat spre sud. Trecând prin Tracia, Bizanț, Macedonia, Tesa-lia, el ajunge la Patras – lângă Corint (în Grecia de azi), acolo unde își va încredința sufletul în mâinile lui Dumnezeu, pe Care L-a propovăduit. Considerându-se nevrednic să fie răstignit pe o cruce asemenea Învățătorului său, a cerut să fie răstig-nit pe una în formă de „X”, numită și astăzi „Crucea Sfântului Andrei”. Anul martiriului Sfântului Andrei nu se cunoaște cu exactitate, unii istorici afirmând că ar fi murit prin anii 64-67 în timpul persecuției lui Nero, iar alții, ar fi murit la sfârșitul „veacului apostolic”. Biserica noastră îl consideră nu numai „cel dintâi chemat la apostolie”, ci și cel dintâi propovăduitor al Evangheliei la strămoșii noștri și un „Apostol al neamului nostru”. Datori suntem să dăm cinstire și să-I mulțumim lui Dum-nezeu pentru că i-a poruncit (n.n. prin sorți) să ne aducă binecu-vântarea creștinismului încă din leagănul formării ca popor, acest dar binecuvântat contribuind decisiv la afirmarea ca popor pașnic, iubitor și răbdător. Dezavuăm, categoric, toate practicile păgâne păstrate până în zilele noastre și puse pe seama Sfântului Apostol Andrei, prac-tici care nu au nimic comun cu creștinismul și misiunea încre-dințată de Mântuitorul marelui Apostol, dar care sunt sistematic reamintite pentru a transforma creștinismul în legendă. Mulțumindu-i, ne rugăm: „Sfinte Apostole Andreie, roagă pe milostivul Dumnezeu să se mântuiască sufletele noastre!” Pr. FILON IOAN jr. 1 Prof. Dr. E. Popescu, Izvoarele apostolice ale creștinismului românesc: Sfântul Apostol Andrei și Tomisul în „Studii Teologice”, An XLVI, Nr. 1-3/1994, p.80. 2 Ibidem, p. 82 3 Ibidem, p. 86 4 Dumitru Manolache, Andrei, apostolul lupilor, Ed. Anastasia, București, 2000, p. 23