Prințul Paul nu capătă pădurea

Principele Paul de Hohenzolern-Veringen, care a solicitat retrocedarea unei suprafețe de aproximativ 40.000 ha teren cu vegetație forestieră aflată pe raza ocoalelor silvice Broșteni și Crucea, a pierdut procesul intentat Comisiei județene de fond funciar Suceava care respinsese solicitarea. Tribunalul Suceava a menținut decizia Judecătoriei Vatra Dornei, care a respins contestația Prințului Paul de România față de hotărârea Comisiei județene de fond funciar Suceava, ce invalidase cererea de restituire a unei suprafețe de 40.000 de hectare de pădure.
 

Prefectul de Suceava, dl Orest Onofrei, a declarat, miercuri, că decizia Tribunalului Suceava este definitivă. Comisia județeană de fond funciar Suceava a stabilit în luna martie să invalideze solicitarea Prințului Paul, întrucât cererea de restituire a suprafeței de 40.000 de hectare de pădure în județul Suceava a fost depusă în nume propriu de Paul Lambrino, iar potrivit legislației solicitantul trebuia să fie tatăl acestuia, Carol Mircea, care era în viață la data depunerii cererii. Autoritățile sucevene au apreciat că cei îndreptățiți să solicite această proprietate erau Carol Mircea sau Regele Mihai, iar cererea a fost depusă de fiul lui Carol Mircea. Suprafața de pădure a fost proprietatea privată a prințului Nicolae, iar acesta, prin testament, a transmis toată averea soției sale, Tereza, din Venezuela, în încheierea testamentului prințului Nicolae fiind inclusă fraza „Blestemați să fie toți cei care nu vor ține cont de voința celor care au testat”. Prefectul a declarat că atât terenul solicitat de Paul de România, cât și suprafețele solicitate de Fundația Fondul Bisericesc Ortodox din Bucovina și de Regele Mihai, sunt terenuri retrocedabile, dar modul în care s-a făcut revendicarea a fost unul greșit. El a reamintit că la Comisia Județeană de Fond Funciar au fost depuse cererile de retrocedare ale FBOR, pentru suprafața de 192.000 hectare de pădure și a Regelui Mihai, pentru 50 de hectare de teren, însă solicitările au fost respinse. „Toate aceste suprafețe de teren sunt retrocedabile, însă forma prin care au fost cerute a fost una greșită. Dacă ar fi să luăm exemplul Prințului Paul, moșia revendicată de acesta există, pe raza ocoalelor silvice Broșteni și Crucea, însă nu el trebuia să fie cel care o cere. La fel și cu cererea Regelui Mihai. Cele 50 de hectare revendicate există și toată lumea știe că au fost folosite de Regele Mihai. Însă nu există nici un document care să demonstreze cum a ajuns suprafața respectivă de la Fondul Bisericesc la Rege”, a declarat dl Orest Onofrei. În ceea ce privește cererea Fondului Bisericesc Ortodox din Bucovina, dl Onofrei a spus că singura variantă prin care cele 192.000 de hectare ar putea fi retrocedate ar fi promovarea unui act normativ prin care să se reactiveze vechea fundație. „Am primit o solicitare din partea premierului României să trimitem toată documentația din acest caz și sperăm că în cele din urmă se va rezolva și această problemă. Și singura soluție este promovarea unui astfel de act normativ, prin care să reactivăm fundația în vechea formulă. Noi nu avem nimic în ceea ce privește restituirea proprietăților, dar acest lucru trebuie să se facă cu respectarea legii”, a spus prefectul de Suceava.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI