Creștinismul?

Să se modernizeze, iată cerința timpului, după părerea spiritelor elevate!1 „Creștinismul stă sau cade prin persoana Întemeietorului său. Iar Întemeietorul său stă sau cade prin faptul învierii!”2

 

Poate cineva să creioneze un Hristos modern? Categoric NU! Propunerea din titlu este „o găselniță jurnalistică” prin care se încearcă diminuarea autorității morale a Bisericii și trimiterea ei să activeze numai în sfera socialului. Sf. Apostol Pavel ne spune tranșant: „Iisus Hristos, ieri și azi și în veci, este același! Nu vă lăsați furați de învățăturile străine cele de multe feluri, căci este bine să vă întăriți prin har inima voastră…” (Evrei XIII, 8), prin urmare mo-dernismul, ca cerință a timpului, nu se referă la Biserică, ea este unică cum unic este Hristos, este neschimbată cum neschimbat este Hristos, și ace-eași „ieri și azi și-n veci”. Mântuitorul delimitează cele două componente ale slujirii Bisericii – spiritualul și socialul, prin precizarea făcută surorilor lui Lazăr, Marta întruchipând grija față de cele lumești, și Maria grija față de cele sufletești, amândouă importante, dar El pre-cizează doar de Maria că „…partea cea bună și-a ales, care nu se va lua de la ea” (Luca X, 42), vrând să atenționeze că cele spirituale au prioritate. Marta și Maria reprezintă coordo-natele vieții și definesc relația omului cu Dumnezeu, Mântuitorul așezând succesiunea firească în manifestările trăite printr-o poruncă: „Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga vouă” (Mat. VI, 33). Propu-nerea imperativă din titlu – să se mo-dernizeze creș-tinismul pentru că unii cred că asta este cerința timpului – seamănă cu ispita care a provocat că-derea lui Adam din comuniunea cu Dumnezeu, pentru că și atunci șar-pele, în al cărui chip s-a arătat diavolul, spunea Evei: „Nu, nu veți muri …, dar vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu!” (Gen. III, 4-5). Or, astăzi, „spiritele elevate”, care izvorăsc ca lava din burta vulcanului, vin și spun Bi-sericii: Rolul tău a încetat, lasă mân-tuirea sufletelor și vezi de trupul bieților oameni care n-au hrană. Cum adică, ei mor de foame și tu, Biserică, te gândești la mântuire? Modernizează-te, că ți-ai greșit menirea, nu ne îmbăta de cap cu raiul și alte chestii de acestea! O abordare de acest fel a proble-melor sociale și mai cu seamă în-cercarea de a disocia Biserica de re-zolvarea lor, ca și cum nu ar face ni-mic pentru categoriile defavorizate, este falsă și chiar ridicolă, deoarece, chiar de la întemeierea ei, Biserica a avut în centrul activității sale atât com-ponenta spirituală, cât și pe cea so-cială, iar învățătura pe care o propo-văduiește nu neglijează nici unul din cele două aspecte. Ce lipsește dar pentru ca percepția să fie cea corectă? Lipsește cunoașterea învățăturii? Un episcop contemporan, bun cunoscă-tor al surselor care propun moder-nizarea creștinismului pe motiv de „ofertă de piață” și pe considerentul că „este de-pășit de împrejurări”, le răspunde: „Nu lipsește cunoașterea învățăturii ortodoxe, ci lipsește recunoașterea acesteia ca fiind singura învățătură cu adevărat apostolică!”3; eu aș zice chiar că aceasta o cunosc prea bine, și afir-mația o fac în baza acțiunilor perma-nente de împiedicare a validării propu-nerilor Bisericii Ortodoxe privind dogma, indiferent în care timp s-au făcut. Luăm ca exemplu doar două cazuri: 1. Consfătuirea de la Amsterdam, la care „propunerea Bisericii Ortodoxe de a se adăuga la baza dogmatică a Con-siliului Mondial al Bisericilor cre-dința și în Dumnezeu-Tatăl a fost respinsă. Același lucru s-a întâmplat, la Consfătuirea de la Evanston, cu propunerea ca subiectul principal, Domnul cel răstignit, nădejdea lu-mii, să fie completat cu cuvintele și înviat!”4 2. Confe-rința de la Laussane din 1927, unde Părintele Bulgakov a pus în discuție problema Prea Sfintei Fecioare Ma-ria. El a spus: „Nu putem separa umanitatea Domnului nos-tru de umanitatea Maicii Sale, … Ea este capul umanității în Biserică, Maică și Mireasă a Mielului… !” Pro-punerea de cinstire în rugăciune a Fe-cioarei Maria a provocat o violentă opoziție din partea aripii protestante, „… iar președintele l-a întrerupt pe o-rator”, pentru care fapt „Mișcarea ecu-menică a provocat reacții multiple în rândul ortodocșilor…”5. Am amintit aceste cazuri pentru a arăta că „modernizarea creștinismu-lui” nu se dorește a fi realizată păstrând adevărul dogmei „spre slava lui Dum-nezeu”, așa cum este firesc într-o evo-luție spirituală a omenirii în drumul ei spre „cerul cel nou” și „pământul cel nou” care este „pregătit de la înteme-ierea lumii”, ci are imperative ce țin de administrarea globală a lumii, care mai degrabă ne duce spre conceptul de „etică și echitate” atât de cunoscut nouă din anii ororilor comuniste, dar pe care Occidendul raționalist nu le-a simțit „pe pielea lui” pentru că a adoptat tactica vrăjmașului din Evan-ghelie, „a semănat neghina printre grâu și s-a dus!” (Mat. XIII, 25). Respingerea vehementă a prin-cipiilor de bază ce compun dogma Bisericii Ortodoxe prin care se în-cearcă impunerea modernizării a pro-vocat și va provoca reacții dure, care duc până la respingerea ecumenis-mului, ba chiar stigmatizarea lui, și aici amintim poziția marilor duhovnici din Sfântul Munte Athos exprimată prin scri-erile Arhimandritului Epifanie Theodo-ropulos, care spune: „Sub blestematul ecumenism nu se ascunde în mod sim-plu o erezie. Se ascunde însăși lepăda-rea caracterului revelat al credinței creștine. În privința aceasta ecumenis-mul este mai rău decât o erezie !”6. Din cele prezentate vedem că ex-tremele devin dăunătoare încercă-rilor de unire a bisericilor, pentru care creștinătatea ortodoxă se roagă în Sf. Liturghie, și acest lucru trebuie co-rectat, în sensul că unitatea nu se poate realiza cu prețul lepădării de credință, fie chiar mascată sub deviza moder-nizării, cu care-și irosesc energiile „spiritele elevate”. Hristos cel înviat a făcut modernizarea omului în mod ple-nar, pentru că l-a făcut vrednic de „un cer nou”, or la ceea ce a făcut El nu se mai poate adăuga nimic. Și, în acest context, Sf. Ap. Pavel stabilește clar aria de discuții pe această temă, zicând: „Dacă noi sau înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o, să fie anatema! … dacă vă propovăduiește cineva altceva decât ați primit, să fie anatema! (Gal. I, 8). Din această perspectivă, poziția duhovnicilor din Sf. Munte Athos res-pectă cuvântul paulin și încearcă să pună ordine în entuziasmul „spiritelor elevate” cuprinse de dorința înnoirii și urmărind scopuri pământești, uitând de fapt esențialul, pe care l-am men-ționat în deschiderea cuvântului: „Cre-știnismul stă sau cade prin persoana Întemeietorului său. Iar Înteme-ietorul său stă sau cade prin faptul învierii!”. Și cum „faptul învierii” este respins, precum am și vă-zut, nu-maidecât trebuie abordată problema în cu totul alte coordonate, pentru ca ecu-menismul să-și gă-sească rostul. De bun simț și corectă este poziția Arhim. Epifanie Theodoropulos, care zice: „Așadar, să suspendăm dialogul cel început sub bune auspicii? Da, dacă este vorba să continuie sub pre-zentele condiții teologice putrede și în desăvârșită nepăsare față de poruncile Sfintelor Canoane. Nu, dacă este vorba să se desfășoare într-un mod ireproșabil dogmatic și ca-nonic… pentru că în cele ale cre-dinței nu se face pogorământ!”7. Modernizarea cu orice preț a creș-tinismului este o greșeală care face corp comun cu o altă „bună intenție” din arsenalul globalizării, acela al secu-larismului, care „propune răzvrătirea omului împotriva lui Dumnezeu și au-toafirmarea agresivă a lui în raport cu Divinitatea”, care cere ca „Biserica să fie doar o instituție socială și nu trupul tainic divino-uman al lui Hristos, al cărui scop este să călăuzească pe mem-brii ei către îndumnezeire”8. Vedem clar că modernizarea are alt scop decât cel pe care-l vede Biserica Ortodoxă. Biserica vede în modernizare o îmbună-tățire și o creștere a vieții spirituale, pe când „spiritele elevate” încearcă să facă din Biserică o unealtă a secularismului, adică, așa cum spune Mitropolitul Hierotheos Vlachos, se vrea „O Biserică ce răstigniște în loc să se răstignească, care trăiește în slava lumească în loc de slava crucii, o Biserică ce cade în fa-ța celor trei ispite ale lui Hristos în de-șert, în loc să biruiască!”9 Astăzi Bisericii Ortodoxe i se cere să-și schimbe rostul și misiunea pen-tru că „nu încape în tiparele raționalis-mului globalist” și duce același război cu puterile vicleanului diavol pe care l-a dus dintotdeauna. Astăzi Biserica ortodoxă trebuie să rămână echilibrată, cu spirit jertfelnic pentru lume, dar căutând să o ducă în „cerul cel nou gă-tit de la întemeierea lumii,” știind că „Ortodoxia nu încearcă să supună, ci să deschidă aptitudinile” și să conștientizeze că „dincolo de efortu-rile oamenilor este lucrarea Duhu-lui Sfânt, care trăiește în Biserică !”10. Pr. IONEL FILON 1 Arhim. Apifanie Theodoropulos, „Cele două extreme – Ecumenismul și Stilismul”, Ed. Evanghelismos, București, 2006, pag. 32. 2 Ibidem, pag. 14. 3 Ibidem 4 Ibidem, pag. 15. 5 Pr. prof. dr. Boris Bobrinskoy, „Taina Bisericii”, Ed. PaTMOS, Cluj Napoca, 2002, pag. 322-323 6 Arhim. Epifanie Theodoropulos, Op. cit., pag. 39. 7 Ibidem, pag. 67. 8 Constantin Costache, recenzia cărții „Secula-rismul. Un cal troian în Biserică”, scrisă de Mi-tropolitul Hierotheos Vlachos, articol publi-cat în Revista „Ortodoxia” nr. 1-2 / 2007, Edi-tura Institutului Biblic București, pag. 268 9 Ibidem, pag. 269 10Arhim. Epifanie Theodoropulos, Op. cit., pag. 328