Al cincisprezecelea caz de rabie din acest an

Blana unei vulpi turbate, purtată ca trofeu la căpăstrul unui cal
Județul Suceava înregistrează cel de al cincisprezecelea caz de rabie din acest an. Pe raza comunei Vadu Moldovei, între satele Nigotești și Movileni, în zona numită „Rupturi”, a fost împușcată o vulpe. Vasile Marcu, localnic, a jupuit vulpea, coada acesteia fiind luată de Mihai Tătaru, care a afișat-o, drept trofeu, la căpăstrul calului proprietate.
 

În urma testelor efectuate la laboratorul Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, proba de pe capul vulpii a fost depistată pozitivă. Potrivit dr. Petrea Dulgheru, directorul executiv al DSVSA, în localitățile cu pricina a fost declarată rabia, Autoritatea de Sănătate Publică și Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi urmând a lua măsurile legale ce se impun. „În focar și în zona de protecție antiepizootică vor fi reactivate comandamentele antiepizootice locale, va fi supravegheat efectivul de carnivore domestice și sălbatice, se va efectua catagrafierea carnivorelor domestice, va avea loc campania de vaccinare antirabică la toate animalele receptive, precum bovine, cabaline, porcine, ovine și caprine. Totodată, se vor lua masuri asupra carnivorelor fără stăpân, va fi prevenită populația și va fi vaccinat, prin amplasarea de momeli vaccinale, efectivul de vulpi de pe fondurile de vânătoare aferente localităților din zona de protecție antiepi-zootică”, a declarat dr. Petrea Dulgheru.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: