Primarul Ion Lungu a declarat ieri, într-o conferință de presă, că va lua măsuri îm-potriva conducerii Termica. Șeful administrației municipiului Suceava face această afirmație pe fondul nerespectării repetate a termenelor de finalizare a lucrărilor la conductele de apă caldă și de branșare a apartamentelor sucevenilor la această utilitate.
Domnia sa este de părere că ar fi inadmisibil ca locuitorii orașului să nu beneficieze în integralitate de apă caldă pe 1 Decembrie, de Ziua Națională. „În condițiile în care nu se va întâmpla acest lucru, personal mă voi implica să iau măsuri cu conducerea Termica, prin AGA și Consiliul Local”, a precizat dl Lungu. Ocupantul fotoliului din Areni spune că este vorba și despre un cerc vicios, termenele date de Termica și realizările firmelor ce lucrează efectiv în teren nesincronizându-se. Cel mai rămas în urmă cu lucrările la apa caldă menajeră este cartierul George Enescu, primarul acuzând Termica și de carențe de organizare pe linie tehnică. Pe de altă parte, edilul-șef își exprimă speranța că toată lumea a avut de învățat din această situație, iar din primăvară asemenea „inconsistențe” în activitate nu vor mai fi întâlnite.
























Comentarii