Nemții de la K+P sunt încântați de posibilitățile de dezvoltare a Aeroportului “Ștefan cel Mare”

Ei vor pune bazele unui consorțiu de firme care vor investi în modernizarea unității aeroportuare de la Suceava
Conducerea Consiliului Județean s-a întâlnit cu reprezentații firmei germane K+P, veniți la Suceava să tatoneze terenul unor investiții pe care ar dori să le facă în Aeroportul „Ștefan cel Mare”. Germanii au descins la fața locului, iar potrivit președintelui administrație județene, Gavril Mîrza, au apreciat că există condiții de dezvoltare a unității aeroportuare de la Salcea.
 

În urma vizitei, a rămas ca germanii să facă diligențe de constituire într-un consorțiu de firme cu potență financiară și care să investească în modernizarea aeroportului. După primele discuții, s-a avansat o sumă de nivelul a 50-60 de milioane de euro, urmând ca, odată cu asigurarea fondurilor, să fie stabilite și modalitățile concrete de colaborare între părți. „Într-o primă fază, întrevederea s-a dovedit a fi favorabilă intenției urmărite de administrația județeană, respectiv aceea a modernizării și aducerii aeroportului la statutul de internațional și la standardele cerute de siguranța zborurilor”, a precizat dl Mîrza, menționând că vor urma și alte runde de discuții. Domnia sa apreciază că, în momentul de față, județul Suceava se poate bucura de o conjunctură internațională prielnică atragerii investitorilor, România fiind țară stabilă, membră UE și NATO. Lucrările de modernizare a aeroportului și aducerea sa la statutul de „internațional” includ, printre altele, prelungirea cu încă 600 de metri a pistei de decolare-aterizare, modernizarea sistemului de semnalizare-balizaj și reabilitarea aerogării.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI