Din cauza politicii externe cu Traian Băsescu la timonă

De trei ani de zile, în județul Suceava nu a mai călcat picior de oficiali de rang înalt

În legislatura anterioară, sucevenii i-au avut ca oaspeți pe președintele Poloniei Aleksander Kwasniewski, președintele Moldovei, Vladimir Voronin, președintele Ungariei, Ferenc Mádl, prințul Charles al Marii Britanii și regele Suediei, Carl Gustaf al XVI-lea
Din decembrie 2004, de la instalarea în fotoliul de președinte al țării a lui Traian Băsescu, în județul Suceava nu a mai sosit în vizită oficială niciun șef de stat. Așa a declarat ieri, într-o întâlnire cu mass media, Cătălin Nechifor, director în cadrul Consiliului Județean Suceava.
 

„Este o rușine pe care o resimt ca om care am lucrat în administrația publică și care s-a ocupat de relațiile internaționale. De trei ani de zile, în județul Suceava nu a mai călcat picior de oficial european sau internațional. Este o rușine că o destinație turistică cu o moș-tenire culturală precum Buco-vina nu este vizitată de per-soane de rang oficial, de pre-ședinți, regi, împărați sau prinți. Și aceasta deoarece această putere de dreapta, cu Traian Băsescu la timonă, n-a făcut decât să distrugă imagi-nea României în exterior și să nu mai vină oaspeți de rang înalt în țara noastră”, a reliefat Cătălin Nechifor. Domnia sa a precizat că, în acest debut de viață europeană, România avea nevoie de sprijin, in-clusiv prin vizite de acest gen. Acesta întrucât se trăiește într-o lume globală, aflată sub semnul dinamicii, atât din punct de vedere economic, cât și social și cultural. Directo-rul Cătălin Nechifor a precizat că sub bagheta lui Traian Bă-sescu, cât și cea a miniștrilor de externe Mihai Răzvan Un-gureanu și Adrian Cioroianu, politica externă a țării noastre a fost o catastrofă. În contra-pondere, Cătălin Nechifor a dat ca exemplu legislatura an-terioară, perioadă în care ju-dețul Suceava a fost vizitat de președintele Poloniei, Aleksander Kwasniewski, președintele Moldovei, Vladimir Voronin, președintele Unga-riei, Ferenc Mádl, prințul Charles al Marii Britanii și regele Suediei, Carl Gustaf al XVI-lea.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: