Comisarii de mediu au amendat Primăria Panaci cu 15 mii de lei

Comisarii de mediu suceveni au sancționat cu 15.000 de lei Primăria comunei Panaci, pe motiv de nerespectare a obligațiilor legale referitoare gestionarea deșeurilor de pe raza unității administrativ-teritoriale. Amenda a fost aplicată în baza Legii nr. 27/2007 privind regimul deșeurilor, potrivit căreia autoritățile administrație publice locale au obligația de asigura colectarea selectivă, transportul, neutralizarea, valorificarea și eliminarea finală a deșeurilor, inclusiv a celor periculoase.
 

Cu 2000 de lei a fost amendată și SC Pietroasa Mălini. Firma nu a respectat OG 196/2005 a Fondului de mediu, nedepunând în termen declarațiile de plată la Administrația fondului de mediu. Cu sancțiune contravențională de 2000 de lei s-a ales și Kalaman Distribution Rădăuți, punct de lucru Șcheia. Societatea a intrat în conflict cu Legea nr. 621/2007, care prevede că agenții economici deținători de deșeuri de ambalaje sunt obligați să asigure valorificarea și, respectiv, reciclarea acestora, prin mijloace proprii sau cu operatori specializați.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI