Notăriță cu lipici la mânăreli în acte, acuzată de 5 ori în 10 ani de fals intelectual

Funcționarul public are la fapta de mai sus, care se vede treaba că a urmărit-o cu obstinație de-a lungul carierei, o “colecție” interesantă de pedepse, însumând două sancțiuni administrative și două condamnări, una de 8 luni închisoare cu suspendare – grațiată între timp, cealaltă de 6 luni – atacată în pre-zent la Înalta Curte de Casație și Justiție
 

Cătălina Buzdugă, notar public în Rădăuți, a fost trimisă în judecată de procurorii Par-chetului de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Suceava pentru abuz în serviciu contra intere-selor persoanelor, fals intelectual, uz de fals și complicitate la trecerea frauduloasă a frontierei. Cătălina Buzdugă a falsificat, susțin procurorii, o declarație de acord, prin care o minoră din Rădăuți a putut să iasă din România, deși părinții acesteia nu știau nimic de actul procedural notarial. La începutul anului trecut, un personaj din Rădăuți a intervenit pe lângă notăriță să întocmească un document prin care părinții unei adolescente în vârstă de 16 ani erau, chipurile, de acord ca aceasta să iasă din țară. Părinții cu pricina erau tocmai în Anglia, la muncă, și nu știau nimic des-pre demersul notarului. Își lă-saseră fata în grija bunicilor, iar adolescenta, îndrăgostită lulea de un rădăuțean plecat în Spania, voia să fugă de la Ră-dăuți peste graniță, pentru a trăi cu acesta. Minora avea ne-voie, însă, de un document prin care ambii părinți consimțeau, în fața unui notar public, că poa-te părăsi România. La interven-țiile iubitului din Spania, în Rădăuți i se aranja adolescen-tei să obțină pașaport și docu-mentul cu acordul părinților. La data de 17 ianuarie 2006, Cătălina Buzdugă ar fi întocmit (nu se știe pentru ce sumă, însă e de domeniul evidenței că nu pe degeaba) falsul. Pe documentul respectiv, care, în aceeași zi, a fost și autentificat, apar semnăturile părinților fetei, Cătălina Buzdugă specificând că cei doi părinți s-au prezentat, după cum cere legea, personal, în fața ei. Adolescenta ieșea ulterior din România prin Punctul de Trecere a Frontierei Turnu (Arad), cu destinația Spania. Părinții minorei, care au aflat de dispariția fetei lor, au sesizat Interpolul. Se pare că numita Cătălina Buzdugă are lipici la… mânăreli în acte, acuzația de fals intelectual urmărind-o tot timpul de-a lungul carierei. A primit, de altfel, două sancțiuni administrative, pentru această faptă, în 1999 și în 2004. În 1997, printr-o sentință a Curții de Apel Suceava, notarul rădăuțean a și fost condamnat pentru aceeași infracțiune la 8 luni de închisoare cu suspendare, pedeapsă grațiată între timp. Colac peste pupăză, judecătorii aceleiași instanțe o condamnau, în urmă cu 2 ani, la 6 luni de în-chisoare cu suspendare, ghiciți?… tot pentru fals intelectual. Grațierea primei pedep-se, ca și lipsa caracterului definitiv al ultimei decizii, ulterior recurată, au făcut ca notărița să-și poată continua nestingherită activitatea. Dacă va fi găsită vinovată, femeia riscă închisoarea între 6 luni și 5 ani.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: