Cavalerii desculți

După două zile cât a durat Campionatul Mondial de Qwan Ki Do, mi-e greu însă să mă hotărăsc dacă practicanții acestei discipline sunt sportivi sau oameni care se educă și prin sport. Au însă toți o sănătate perfectă a minții și trupului, echilibru și încredere. Dar provoacă mare mirare celor fără știința artelor marțiale, obișnuiți ai stadioanelor, ai sălilor handbal, baschet, ai ringurilor etc. care au revelația că, dacă sunt sport, artele marțiale sunt un altfel de sport. Luptătorii de Qwan Ki Do se încurajează reciproc înainte de intrarea pe saltea, se bat apoi fără menajamente, ca la final să se strângă în brațe, modest și prietenește, indiferent de rezultat. Își împrumută unul altuia mănuși, platoșe, se salută deși nu s-au văzut niciodată, își zâmbesc și se apleacă cu respect chiar dacă o lovitură reușită l-a lăsat groggy pe unul dintre adversari. Patima victoriei există pentru fiecare, dar diluată în dorința curată de a învinge, nu oricum, ci prin stăpânirea tehnicilor de luptă.
 

Daniela BEALE

Respectul vine din ambele direcții; de la cel învins, pentru superioritatea învingătorului, dar și de la învingător pentru învins, care data viitoare poate fi mai bun. În tribune nu se huiduie, iar mie, o obișnuită a stadioanelor, îmi părea de domeniul fantasticului să nu aud, un „huooo”, pe parcursul a două zile de întreceri. Doar încurajări, cu steaguri, sloganuri, chiar cu fluiere și capace de tigaie, dar numai încurajări și aplauze pentru luptătorul țării tale și în egală măsură pentru cel de oriunde din lume, dacă era mai bun, mai agil și mai sigur. Qwan Ki Do e un spectacol pentru privitor și un mod de viață pentru practicant. Este un sport, dar în egală măsură e o școală a caracterelor. Niciun mincinos, hoț sau petrecăreț n-ar putea fi un bun practicant al acestei „nobile arte” pentru că, nici el însuși n-ar alege-o, neînțelegându-i spiritul. Este o confruntare între doi cavaleri, care rămân astfel, chiar desculți sau stând „turcește” la marginea saltelei.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: