Maturitatea, față în fața cu tinerețea PD-iștilor

Democrații suceveni și-au adus aminte de cei peste 40 de bătrâni internați în cadrul Azilului de Bătrâni „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, aflat sub patronajul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, și în cursul zilei de miercuri le-au făcut o vizită.
 

„Dincolo de nevoile materiale, vârstnicii au nevoie de căldură umană și dialog”, ne-a explicat gestul democraților secretarul general al Organizației Municipale Suceava a PD, dl Mihai Ștefănoaia. „Tinerii” politicieni au oferit seniorilor din cadrul Azilului fructe, alimente și jocuri de rummy, table și șah. „Cred că fiecare dintre noi a văzut în locuitorii Căminului „Sf. Ioan cel Nou” imaginea bunicilor, cei care, în mod necondiționat, ne oferă toată dragostea lor. Asta am încer-cat și noi să facem, să le întoarcem căldura și să le insuflăm bucurie și încredere. Vă mărturisesc că am trăit un sentiment extraordinar și că dialogul pe care l-am purtat ne-a convins că trebuie să fim cu toții mai atenți la toate categoriile sociale din comunitatea noastră”, ne-a declarat la finalul vizitei dl Ștefănoaia.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI