Soarele, minunea dintâi

Zeus, Afrodita, Apolo, Pallas-Athena… Iubit de zei, Rodosul îi slăvește pe toți, dar dragostea sa se îndreaptă nețărmurit spre Helios, Zeul-Soare, fiul lui Hyperion, fratele Lunii și al Aurorii. Iată-l, în carul de aur, făurit de Hefaistos și tras de patru cai înaripați, așa cum ni-l zugrăvesc, încă din copilărie, miturile Greciei Antice, povestite după elenistul N.A. Kun: ,,Purtând o cunună strălucitoare și un lung veșmânt sclipitor, el cutreieră cerul și își revarsă razele înviorătoare pe pământ, dăruindu-i lumină, căldură și viață. Împlinindu-și călătoria sorocită pentru o zi, zeul soarelui coboară în apele sacre ale lui Okeanos. Acolo îl așteaptă o luntre de aur, cu care se îndreaptă înapoi spre răsărit, în țara soarelui, unde se află palatul lui minunat. În țara aceea, zeul soarelui se odihnește noaptea, ca să răsară iarăși a doua zi, strălucitor ca întotdeauna.”

 

Acesta este chipul pe care ucenicul celebrului Lisip, prevestitor al artei elenistice și portretistul oficial al lui Alexandru cel Mare, a dorit să-l sculpteze, fără să știe că visa la o lucrare care avea să-i aducă tot atâta faimă de câtă s-a bucurat și maestrul său. Hares din Lindos, fiindcă de el este vorba, a văzut mai întâi cu ochii minții minunea: Soa-rele scăldându-și în lumină propriul chip ,,dăltuit” în bronz. Istoria care a precedat-o a trecut modestă în umbra acestei uluitoare priveliști, cu zeul oglindindu-se desăvârșit în creația unui om. După dez-membrarea imperiului lui Alexandru Macedon, rodienii au stabilit legături comerciale și culturale cu dinastia Ptolo-meilor, legături care îl deran-jau pe Antigonos în planurile sale războinice împotriva Egiptului. Acesta l-a trimis în anul 305 înainte de Hristos pe fiul său, Demetrios, supranu-mit Cuceritorul de cetăți, Poliorcetes, să ia în stăpânire Rodosul. În ciuda superio-rității numerice copleșitoare a asediatorilor (40 000 de soldați), rodienii au rezistat un an întreg și i-au silit pe ma-cedoneni să renunțe. Umiliți, s-au retras părăsindu-și, la plecare, rămășițele armamen-tului greu de bronz. Parțial vândut, parțial topit, acest armament al învinșilor le-a asi-gurat învingătorilor mijloace-le cu care să-și celebreze vic-toria și recunoștința față de zei într-o statuie fără pereche, închinată lui Helios. Colosul (nume dat atunci tuturor statuilor în picioare), a fost ridicat de Hares vreme de 12 ani, în locul ales de le-gendă, la intrarea în portul Mandraki, unde Marea Egee se preschimbă în Marea Medite-rană. L-a înălțat, fapt neobiș-nuit, cu materialul pregătit chiar acolo, pornind de la laba piciorului spre genunchi și așa mai departe în sus, o făptură în jur de 31 de m, cum susține un epigraf descoperit în zona Palatului Marilor Maeștri. Dar strălucirea bronzului în care se reflecta Zeul Soare, până și azi orbitoare, face să joace detaliile în ochii istoriei: nici dimensiunile, nici compoziția lucrării, nici înfățișarea ei nu sunt sigure. Și nici măcar am-plasarea. Călătorul francez Rottiers povestește în 1826 povestea pe care a auzit-o: Co-losul din Rodos, cu un picior pe un pilon și celălalt pe altul, stătea precum o arcadă pe sub care treceau corăbiile intrând în portul Mandraki, după ce se lăsaseră călăuzite de lumina lui de far. Chipul e cel de pe monezile din vechime repre-zentându-l pe Helios, dar ima-ginea sa din cap până în picioa-re păstrată de tradiție îi apar-ține aceluiași Rottiers. Pasio-nat de enigmă, ghidul nostru, Andrei Dragu, ne duce din port în Orașul Vechi, sus, la Palatul Marilor Maeștri, și ne arată celălalt loc în care, după părerea unora dintre specia-liști, de partea cărora și An-drei este, s-ar fi înălțat Cea de-a Șaptea Minune a Lumii An-tice: în grădina Palatului, fi-indcă altarele zeilor se ridicau pe culmile cetăților, nu pe ape, să fie văzute de departe, să ai timp să meditezi urcând pen-tru rugăciuni și jertfe. O geo-metrie bătrână și o optică la fel legau statuia de aici cu va-sele care veneau pe mare, ast-fel încât nu numai să-i călău-zească pe navigatori, ci să le dea și certitudinea liniștitoare că îi așteaptă, că portul și ce-tatea îi așteaptă cu bucurie. În 226 înainte de Hristos, un cutremur a îngenuncheat Colosul și apoi l-a prăbușit. Coloșii, cum multă vreme și grecii și romanii aveau să le spună rodienilor, temându-se de semnul rău, au refuzat toate ofertele reînălțării lui. După mai multe secole, pirații i-au recuperat bronzul și l-au vândut unui negustor evreu, care a avut nevoie de 900 de cămile ca să-l transporte. O cămilă pentru fiecare 30 kg? De ce nu? surâde povestea, închizând ochii în fața Soarelui strălucitor. O facem și noi, în amiaza superbă a uneia din cele 360 de zile fără nor ale Rodosului. Chiar dacă întruparea sa de bronz a fost Cea de-a Șaptea Minune a Lumii, Soarele ră-mâne aici cea dintâi. Iar între zeii nemuritori, Helios, singurul – viu.