O nouă privire asupra capodoperei

A văzut de curând lumina tiparului o nouă carte de Grațian Jucan, Miorița. Articole literare, Supliment al revistei Poesis, Satu Mare, 2007, condiție care îi asigură și difuzarea optimă, în sensul ajungerii tirajului în exclusivitate în mâinile cititorilor avizați și interesați. Cartea este dedicată de scriitorul plecat din Câmpulung surorii, Maria Hrițcu, și cumnatului, Traian Hrițcu, ,,în semn de recunoștință”. Ca apariție editorială, și aceasta are acel aer de autor (aer pe care, între bucovineni, numai la cărțile lui Constantin Călin îl mai întâlnim), care o distinge imediat, cu eleganță și severitate deopotrivă. La aceasta contribuie și vinietele sculptorului câmpulungean Ion Maftei.

 

Cartea se deschide, după reproducerea variantei Alecsandri, ,,pe cât de neadevărată [prin intervenția poetului, n.n.], pe atât de frumoasă”, cu un Elogiu Mioriței, ,,capodopera poeziei noastre păstorești”, ,,giuvaer de o perfecțiune clasică”. În acest Elogiu sunt invocate ziceri celebre ale unor cunoscuți scriitori și folcloriști, de la Eminescu – ,,Ce se află totuși în acest cân-tec? Nimic și tot. Nimic, căci cugetările nu sunt decât cugetările simple ce le poate avea un adevărat cioban. Tot, fiindcă aceste cugetări simple și primitive sunt îmbrăcate în mantia regală a poesiei…” – la Datcu Iordan – ,,Miorița este o creație specific națională a poporului român, fără egal la alte popoare, o creație de o originalitate unică”. Elogiului îi urmează: Vasile Alecsandri și Miorița, iar apoi, Mihai Eminescu și Miorița. Cel de-al doilea se încheie cu o mărturisire a autorului, care merită reținută pentru pasiunea și perseverența cercetătorului autentic: ,,În curs de 43 de ani (1963-2006), am scris despre Eminescu și Miorița 20 de articole publicate în ziare, re-viste și cărți de la Iași la Bucu-rești și de la Roma la New York”. Celelalte articole din cuprinsul volumului sunt: Mihai Eminescu și Mihail Sadoveanu, Mihail Sadoveanu și patrimoniul popular, Mi-hai Eminescu: poezia și cântecele populare, Rarău. Imagini mioritice și Mihai Emi-nescu: [cronică literară], dedicată de poet versiunii france-ze a lui Antonon Roques la cu-legerea de cântece populare a lui Vasile Alecsandri. Permanent deschisă inter-pretărilor, ca orice capodoperă, Miorița are zone de terra ferma și altele, cu nisipuri mișcătoare. Acestora din urmă le aparțin termenul ,,mărí” (,,Iar cel ungurean /Și cel vrâncean /Mărí se vorbiră”, care înseamnă, spune Grațian Jucan, „miră-te” (descifrat tot astfel de Domnia Sa și în ver-surile eminesciene ,,Te-am ruga, mărí, ruga /Să-mi trimiți prin cineva /Ce-i mai mân-dru-n valea ta”) și portretul ciobanului, mai exact, ,,mustăcioara lui”. În privința aces-teia, punctul de vedere al lui Grațian Jucan e tranșant și convingător: ,,Portretul e zugrăvit în două culori: alb și negru, culorile fundamentale. În privința mustaței, nu e vorba de culoare, ci de formă, de așezarea perilor în mustață, asemenea perilor din spicul grâului. Deci: fața albă, mustața neagră, părul negru, ochii negri”. Pe lângă aceste două contri-buții, ,,modeste”, spune auto-rul, dar ce este modest, mă-runt când e vorba de Miorița sau de Luceafărul sau de Divina Commedia?, să menționăm inedita racordare (în Rarău. Imagini mioritice) a Câmpulungului Moldove-nesc la imperiul capodoperei: dramatismul istoriei, armo-nia priveliștilor, creația popu-lară, materială și spirituală, un anume elan care transgresează imediatul în favoarea lucruri-lor cu adevărat durabile și în-deosebi cele ,,câteva texte cu miez de Mioriță”, culese de la poeți populari ai locului, în-dreptățesc apropierea. Sentimentul final e acela al unei noi priviri asupra capo-doperei, în care competența nu suprimă prospețimea. Lă-sând specialiștilor satisfacția de a o pune pe cântarul lor de mare finețe, să ne mărturisim plăcerea și interesul lecturii. Carte mult dragă sufletului său, cum ne mărturisea cândva autorul, Miorița, este așezată de o frumoasă coinci-dență alături de celelalte multe volume ale lui Grațian Jucan chiar în zilele în care Colegiul Național ,,Dragoș Vodă” Câmpulung Moldove-nesc, colegiu al cărui profesor – de prim-planul memoriei – a fost, își sărbătorește Cente-narul. De aceea ea poate fi privită și ca un dar, din soiul ace-lora care îi îmbogățesc și pe cei care le primesc și pe cei care le fac.