Rugbi, Divizia Națională

Sucevenii, „grămadă“ la Timișoara

Mâine, 24 octombrie, rugbiștii suceveni vor juca al treilea meci în șapte zile, în Divizia Națională. Miercurea trecută s-au întâlnit acasă cu Steaua, în restanța etapei a III-a, iar sâmbătă, tot pe gazonul de la Unirea, cu CFR Brașov, în partida constând pentru etapa a V-a a campionatului. Cum FRB hotărâse inversarea manșelor în campionat, pentru a oferi echipelor meciuri tari înaintea celui cu Rusia, din 4 noiembrie, în Cupa Naținilor, Suceava va juca mâine, în deplasare, cu Timișoara, meci programat în etapa a IV-a.
 

Meciul este deschis oricărui rezultat, adversarele fiind aproape la același nivel valoric, cel puțin prin prisma clasamentului seriei din care fac parte. CSM a urcat după victoria de miercuri împotriva CFR Brașov pe locul 3, timișorenii fiind poziționați pe 4, la numai două puncte diferență. Sucevenii vor intra însă în teren cu moralul mai sănătos după reușita în fața brașovenilor, în timp ce Timișoara păstrează amintirea unui singur punct câștigat în ultima etapă, după înfrângerea de miercuri (8-6), în fața echipei Poli Iași, penultima clasată a Seriei II.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI