Aproximativ 200 de democrați suceveni au ales să fie astăzi alături de vicepreședintele organizației județene a partidului, dl Florin Hrebenciuc, care, la București, va participa la lansarea oficială a candidaților PD pentru Parlamentul European.
Manifestarea va avea loc, cu începere de la ora 11, la Sala Palatului, unde se mizează pe prezența a peste 3.500 de membri și militanți democrați din întreaga țara. La eveniment și-au anunțat prezența președintele României, dl Traian Băsescu și liderul PPE, dl Wilfried Martens. Vicepreședintele PD Suceava ocupă locul 25 pe lista PD pentru Parlamentul European, dintr-un total de 45 de candidați, loc pe care domnia sa îl consideră onorant. „Nu contează locul în echipă, ci cel mai important este să faci parte dintr-o echipă puternică și unită. Vrem să obținem cei mai mulți europarlamentari, iar la nivelul județului Suceava să realizăm un scor electoral cel puțin la nivelul mediei pe țară. Împreună cu cei de la Partidul Popular European vom urmări să sprijinim accelerarea procesului de integrare a României în Uniunea Europeană și să atragem cît mai multe fonduri externe spre toate regiunile țării și în toate sectoarele de dezvoltare”, a ținut să declare dl Hrebenciuc la plecarea din Suceava.


























Comentarii