Reportaj de pe ulița mea

Bătrânețe haine grele…

…ce n-aș da să scap de ele! Bunica (Țăpoaica) a murit pe la 90 de ani, Cel de Sus s-o odihnească. Eram student și ne uitam cu mirare unul la altul. Îi urmăream arhitectura, designul nasol (rău de tot) al degetelor contorsionate. Și, natural, mă înfioram și mă uimeam foarte. Ee, Dumitre, acuma ești tânăr, în putere, ce-ți pasă, da’ cân’ o să-ajungi de vârsta mea… Și urmau, în cascadă, câteva interjecții de cumplită mirare pe post de argument. Și, mai totdeauna, nu uita să pună în sinistra… compoziție tot năduful, toată jelania agonisită în cele două stihuri: Bătrânețe haine gre-le, ce n-aș da să scap de ele… Duminică ce trecu, îmi veni mie, așaa, pe calviție: hai să vizit bătrânimea (cei cu lungime de zile e un eufemism mai nimerit) de pe ulița mea. Ș-o făcui. Spre câștig, spre gheșeft. Bilateral. Ai răbdarea să mă urmărești, prietene?! Atunci, hai să depănăm un pic la poveste, că-nainte mult mai este…
 

Toamna pe uliță… Pornire de Brumărel. Da’ e duminică, încă 30 Răpciune. Îs pe Rotarului, ulicioara de peste pârâul Suceviței, unde am un bordei, pitit frumușel în codru. Îs pe Rotarului, îndată de la Cămin peste apă. E dricul amiezii. Adie un firicel de vânt, reavăn. Frunzele de foioase cad molcom. Care de care mai policromă, mai ruginită. Și care frunză pică jos – zice cântecelul – nu mai urcă unde-o fost! Așa să hie!?, cine știe… Eu știu că e toamnă și Mama Toamnă își face meseria. Ruginiul pădurii își etalează splendorile. Și mai e toamnă și pt. că-pen’că trec-trec țigănci cu… cu ugerele mari, mari! Și cu găleți pline de râșcovi. Portocalii, portocalii. Și aci!? Întreb pe o chivuță: Da’ popencile, cum le spuneți voi aici, ghebele, opinticile… au ieșit? Și oacheșa de colo cu răspuns: Nu, domnu’, îs ca inelele! Ca inelele. Stăpânii inelelor?! Hm! Mă mai uit după black-codanele codrului: Mmm, să le bei Haș doi O din… Dintre sute de catarge… E toamnă și pe ulicioara Rotarului din Sucevița (rotar, unul care s-a ocupat pe-acilea la viața lui cu făcutul de roți) îs doar eu. Și… și alți bătrâni cam singuri. E Brumărel voios și verde (încă) și Codrule-măria sa s-a ruginit de osteneală specifică și de osteneli de preste ani. Și vântul dă știre cu blândețe, totuși, ca să-ți spuie că frigul, crivățul n-or fi ele chiar atât de departe. Și Soarele, Ochiul lui Dumnezeu, care se mai nevoiește cu putere. Bogdaproste! Cad frunzele galbene, în pas tandru. În bucle și acolade coregrafice de invidiat. E melancolie de toamnă, e anotimpul celui care pare că s-a pierdut prin astă lume. Cum mi-ți-s Scorpion, tristețile mele și solitudinea ar fi parcă la ele acasă. Bogdaproste și aici! Și graurelui care țipă, isteț. Spre, spre chemări și îndemnări de amor!? E toamnă și trec țigănci. Cu ugerele mari și gălețile pline de râșcovi. Și mă duce gândul la babele mele, la moșnegii de pe ulicioara mea. Care fură cu toți, și ei – he-heei! – TINERI! Juni și năvalnici, la vremea lor. Visători. Cu negre plete. Îndrăgostiți-lulea. Ori, ori mai abitir munciți și oropsiți de tăișul vremilor aspre. Da’ astea să fi fost hăăăt departe, cine să mai știe de ele. Acu e viață scăldată de amărăciune, de singurătate, de beteșuguri. Bătrânețe, ouă crețe… Iar voi, feții & fetițele mo-șului, frumoșii nebuni ai tuturor vârstelor, exploatați o părere mai inteligent hronicul & cântecul vârstelor voastre. Cu ziua de ieri nu te mai întâl-nești niciodată. Dați bice, cu îndrăzneala cea bună. Și scăldați în praf de stele momentele dăruit de Creator. Scrieți curajos cartea voastră de identitate. Nepereche, o vreme. Mâne veți fi c-o zi mai bătrâni cu o zi… Faceți, așadară, ființa să încânte și să vă să cânte, cu cântece de greiere. Iar chipurile imberbe, să devie mai bucuroase și mlădioase. Ca suplul, mlădiul fir de iarbă… Până nu-i prea târziu… SALUTARE! Ușurel, bade Grigore! Ușurel ca roata morii… Grigore Cazacu (foto) are 96 de ani! Și… vai de mama lui! E slab, tre’ să-l ridici. Vorbește aiurea. I-a scăzut gingia și e f. greu să mai înțelegi ce spune. Anul trecut, din pricină de arterită, a mai făcut o paralizie. Un picior i-a fost tăiat acu vreo 10 ani. Îmi mai rămâne să-mi mai taie și gâtul și GATA! Ce e bine e că are un 8 milioane pensie (de drept, de veteran, de invalid), iar cei din preajma lui fac dovada unei devoțiuni de invidiat. Ascultă slujba. Mai adoarme. Își pierde memoria. De vreo două săptămâni a slăbit tare. Da… e bine. E bine că din cei 10 copii pe care i-a crescut (cam singur, că rămase de timpuriu vădăoi!) îi mai trăiesc 9 (unul mai vrednic ca altul). E bine că are duium de nepoți. Ionuț, a X-a la școală, la Marginea, la arte & meserii, de pildă, mânuiește calculatorul la fel de bine ca dulgheria ori scuterul (pe care a dat 20 de milioane). E bine că popușoiul și barabulele, de poveste, s-au făcut cum poate n-a fost niciodată… Lele Marghioala… Peste drum de bade Grigore, la nr. de casă 129, e… Marghioala! Ițcuș. 80 de ani. Prenumele nu-i place. Ș-atunci preferă să i se spună Macrina. E copilă din flori. Da’ ce, Călinescu Giorgică, faimosul, n-a fost tot astfel!? Camil Petrescu… Mătușa n-are lemne, da’ are curtea, strâmtă, plină de flori. Trăiește din cei 900 de mii ajutor social, o lună da și câteva nu. Încolo?! Își duce traiul în bordeiul ei cu cheutori (bârnele lăsate afară, la capete), nu prea vede, e supărată că Lăbuș a șters-o de-acasă și nu mai are cine lătra la mistreții care-i vizitează grădina. M-am învățat cu el și mi-i urât… Nu-mi mai trebe atâția ani, că-s greu de dus. Și spune și preutu: ”la 80 de ani, greutăți și suferință!” Da’ mulțămim lu’ Dumnezău, n-am fost bolnavă… Am ochelari din piață și nu văd! Două, trei luni nu ne dă ajutorul social, îs buni și-aiștia cân’ îi dă, eu am noroc că mai am o bu-cățică de pământ, da cine stă numa cu bănuții ciia, eu am o țâră de grădină… Mâț nu-mi trebe, că, cum ieș din casî, să urcă pi masî… Parcă mi-ar tre-bui o capră. Am avut, m-am să-turat de dânsele, da’ acuma parcă… Singurătatea. Care macină, care mănâncă… Pe-alăturea, e Dochița, Eudochia Pânzari. 73 de ani. Bărbatu’su, Vasile, s-a dus. Din pricină de mult, mult pacioc, iarba dracului. Era cel mai faimos burețar al locului. Mulțumesc lui Dumnezeu – povestește Dochița – că încă mai pot. Pun în pământ, prășuiesc, merg și pe la alți oameni, ce să fac!? Mai rău e cu singurătatea, singurătatea te mănâncă… Da’ mai am noroc cu băieții din vale, nepoții și strănepoții, mulțumesc lu’ Dumnezeu. Mai te doare-un picior, mai te doare-o măsea, mulțumesc lui Dumnezeu, cum este așa-i bun… Viitorul?! Să drănițesc în spate (spatele casei, bordeiului), să zidesc în față… Iar în casă, unde ne poftește cu zor, e… cald și bine. Curat și frumos. Îmi mai povestește câte ceva despre o ființă dragă amândurora: părintele Iulian. Și ultimele sale zile… Păcat! Plec și Dochița se mai uită după mine: Am crezut că-i palamaru cu lumina. Surâd. De după șapcă. Așa cum în sat, Lică, un amărât, mă tot întreabă de câte ori mă vede: Tot contabil, tot contabil?! Tot cu femeia cea dintâi? Tot cu femeia… Fă-mă, Doamne, ce n-am fost… Pe Banduru, sfătos și mintos, l-am întâlnit deseori. La cosit, la spart de lemne, la bureți. Toată viața a hămălit la pădure, pt. o pensie ponosită cât… praful de pe tobă! Trage la mahorcă de rupe, ș-acum. Are 74 de ani și se dă încă verde. Trage și la măsea, cu oareșce fereală. E încă în putere, deși pirpiriu la stat. Da’ aprig. Ar mai vrea o penzie mai gonflată, ar mai vrea, dar cine să-i mai poarte grija lu’ Banduru din Sucevița!? Hîî ?!… Da’ asta este. Mulțumim lu Dumnezeu că ni le dă și pe astea… Veți fi ce suntem… Asta a fost – ăsta am fost duminica trecută pe ulița Rotarului din Sucevița. Toamnă-Doamnă zgribulită, ghebe (lipsă) și bătrânei căinându-se de zilele și nopțile lor. Luuungi și mustind a singurătate și amărăciune. Cine n-are bătrâni, să-i cumpere, zice la zicătoare. Da’ eu știu cât adevăr mai e toată această poveste?! Lucrurile s-au mai schimbat, vremurile așijde-rea, d’apoi omu’. Ș-apoi, cine-mbătrânește omul?! Răspundeți și singur! Oricum, periodic, o cură de reflecție nu strică la casa omului. Începând de la sloganul acela aninat la intrarea unui țintirim: Am fost ce sunteți, veți fi ce suntem! E toamnă. Și brândușele liliachii de pe coastă îndeamnă la nădejdi care au să vie. Toamnă blândă și îndelungă. Și cine n-are bătrâni… A însemnat DUMI BRAD

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: